Cât îl mai rabdă arabii? Roberto Mancini, în criză de rezultate: tocmai a remizat cu naționala unei țări în război
Arabia Saudită se pregătește pentru Cupa Asiei.
Întrecerea continentală se va desfășura în Qatar, între 12 ianuarie și 10 februarie. Antrenată de italianul Roberto Mancini, Arabia Saudită este una dintre favoritele la câștigarea trofeului. Cel puțin pe hârtie.
Arabia Saudită a lui Mancini, doar egal cu Palestina
Ca joc, reprezentativa pregătită de Mancini suferă. Într-un amical disputat la Doha, pe Al-Wakra Club Stadium, Arabia Saudită a remizat cu Palestina, scor 0-0. Antrenorul italian a făcut șapte schimbări la pauză, dar echipa lui nu a reușit să înscrie.
În minutul 52, saudiții au rămas în zece oameni, după ce starul Salem Al-Dawsari a fost eliminat. „Palestina a fost echipa mai bună pe parcursul celor 90 de minute. Portarul saudit a scos două lovituri de cap periculoase”, a notat publicația Football Palestine.
Arabia Saudită mai are un joc amical, cu Hong Kong, înainte de startul competiției. Naționala lui Mancini face parte din grupa F, unde mai sunt Thailanda, Kyrgyzstan și Oman. Primele două din fiecare serie se califică automat pentru optimi, unde vor ajunge și patru dintre echipele clasate pe locul trei în grupe.
Roberto Mancini, bilanț modest pe banca Arabiei Saudite
Roberto Mancini a preluat Arabia Saudită în 2023, la finalul lunii august. A stat deja la opt meciuri pe banca „șoimilor verzi”, iar bilanțul nu e pozitiv. Trei victorii, două egaluri și trei eșecuri.
Fostul selecționer al Italiei a reușit să câștige cu Pakistan (4-0), Iordania (2-0) și Liban (1-0). A remizat cu Nigeria (2-2) și acum cu Palestina, pierzând cu Costa Rica (1-3), Coreea de Sud (0-1) și Mali (1-3).
Italianul ar putea fi demis dacă nu câștigă Cupa Asiei, unde Arabia Saudită se află printre favorite, alături de echipe precum Japonia, Coreea de Sud, Qatar, Australia sau Iran.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News