Cătălin Oprișan scrie despre Gigi Riva, ”Vuietul Tunetului”, plecat la 80 de ani: ”Titlul acela a însemnat întoarcerea Sardiniei la Italia”
Fotbal extern
Tatăl i-a plecat când era mic: accident de muncă. Mama, la fel. Cancer. Orfan, a crescut prin trei colegii religioase. A început să joace fotbal pentru a alunga câteva gânduri ce păreau a nu-i da pace.
de Cătălin OPRIȘAN
18 ani, Legnano, în Serie C. Bani nu erau, așa că obosirea mingii alterna cu slujba de la fabrica de ascensoare. Un tip l-a ochit. Prieten cu Andrea Arrica, directorul general al celor de la Cagliari. ”Gata, îl iau!”, l-au auzit vorbind. Tăticule, o căruță de bani: 37.000.000 de lire, împărțite în șapte tranșe! Așa a ajuns în Sardinia, insula de unde nu mai pleca niciodată, unde se căsătorea, unde avea să-și crească fiii, unde... Însă nu totul fusese atât de ușor.
Pe la 1964, insula nu arăta chiar ca-n ilustrate. Pietre multe, sătucuri fără electricitate, aruncate ici – colo, feriboturi ce treceau ignorând, parcă, sufletele care semnalizau cu mâinile.
Dar tipul de 1.80, tras la față, costeliv pe alocuri, cu o privire tristă, a pornit la drum. În primul an, a dus echipa în Serie A, întâia oară în istorie. Arrica, președintele, n-a stat cu mâinile sub pernă, l-a adus antrenor pe Manlio Scopigno, de aveau să-l poreclească ”Filosoful”, apoi pe Roberto Boninsegna, tovarășul de atac.
”Prin 1963, m-au dorit prima oară. Nu m-am dus, n-am vrut, dar mi-a părut rău. Când am ajuns la echipă, în 1966, toți ne făceau fie bandiți, fie ciobani. Știam că pentru mulți de acolo fotbalul era unica bucurie. Așa că am zis să-i bucurăm, nu?”, rememora Roberto.
Pe vremea aceea, circulau două ”legi” în fotbalul italian. a mic) dacă vrei să câștigi un Scudetto, trebuie să treci peste Juventus și b mic) dacă reușești să faci lucrul acesta, să-i marchezi măcar un gol ”Bătrânei Doamne”, în sezonul viitor semnezi cu... ea. Dar cu Gigi a fost altceva, deși de fiecare dată când Cagliari ajungea în Italia continentală, hop, din pământ, din iarbă verde, răsărea un emisar cu bilete de avion pentru Torino: a rămas la trupa la care a debutat în fotbalul mare.
- ”În 1968, Inter, echipa visurilor mele, a venit cu bani mulți, aduși de Angelo Moratti. Cum să refuzi așa ceva? Ei, bine, am refuzat. Apoi, m-au vândut la Juve, fără știrea mea. Că suntem o trupă mică, torinezii, una mare, că traversăm o perioadă mai puțin fastă și milioanele sunt bune, că... Am urlat precum o fiară. Le-am zis că ori rămân aici, ori nu mai joc fotbal deloc! Am rămas!” Gigi Riva
La început, Riva n-a fost topit după Sardinia. Curând, avea să se suie la volanul mașinii sale ”Alfa Romeo Montreal”, cu care colinda în lung și-n lat. Aici, cu echipa din 1970 (ultimul din dreapta, în picioare)
A ajuns la echipa națională, 35 de goluri în 42 de apariții, cel mai mare marcator din istoria trupei italiene. Campion al Europei în 1968, apoi finalist al Cupei Mondiale din 1970, cucerită de Brazilia. Însă înainte de ultimul act, acea semifinală de vis contra Germaniei Federale, cu Kaiserul Beckenbauer – plecat, și el, recent -, cu mâna legată de gât. Apoi, 1-4 cu sud-americanii lui Pelé, Carlos Alberto, Jairzinho ori Rivellino. Plus Scudetto. Plus porecla: ”Vuietul Tunetului”.
Mulți zic că ”nașul”, jurnalistul ”Guerin Sportivo” Gianni Brera, era topit după acțiunile sale de pe mitica arenă ”Amsicora”, din Cagliari. Așa o fi fost, dar ”Rombo di Tuono” a venit după o magie din 25 octombrie 1970, de pe ”San Siro”, ”Scala” fotbalului italian, cu un 3-1 contra lui Inter, cu Gigi Riva două goluri!
- ”Trăgeam mult. Patru – cinci țigări? Păi, ce, ăla e fumat? Într-o zi, era așa fum în vestiar, că nu ne prea zăream. A intrat antrenorul, Scopigno, și ne-a întrebat dacă ne deranjează, cumva, dacă-și aprinde și el o țigară?” Gigi Riva
A adunat 315 partide și 164 de goluri la echipa de club. Probabil că ar fi strâns mult mai multe, dar accidentările nu i-au dat pace. Golgeter, de trei ori, în Serie A, un fotbalist care a tras echipa după el. Precum și pe alți coechipieri: Gigi, care fuma 18 țigări pe zi, a avut cinci colegi la națională, la Mondialul mexican.
S-a stins la aproape 80 de ani. Dacă a fost mare? Păi ce vorbă e asta: 30.000 de oameni la despărțire, la Basilica di Bonaria. Plus o frântură dintr-un material al aceluiași Brera: ”Titlul acela a însemnat întoarcerea Sardiniei la Italia”.
Poate nu e cea mai clară imagine din istorie, dar e frumoasă rău: Riva și Pelé
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
