Cătălin Oprișan și poveștile lui Ivan Zamorano, atacantul cu 1+8 pe tricou. ”Ești noul jucător de la Real Madrid!”. ”Da, mă, bine, ne auzim mai încolo!”
Fotbal extern
Din startul începutului, vorba celor de la ”Divertis”, spre a fi înțeleși cum trebuie. Materialul ce urmează este construit pe ”scheletul” unui interviu acordat de Ivan Zamorano, unul dintre marii atacanți ai lumii, cotidianului iberic ”AS”. Autorul a intervenit pe ici, pe colo, doar unde a crezut că mai sunt necesare câteva precizări.
De Cătălin Oprișan
”Bam Bam”, cum era poreclit, chilian la obârșie, a trecut la FC St. Gallen, viitoarea echipă a actualului secund de la națională, Jerry Gane, în 1988. A bigat 61 de meciuri la helveți și a lovit de 31 de ori. Apoi, Sevilla a pus ochii pe el.
”M-am îndrăgostit de oraș, de club și de suporteri”, își aduce aminte de la Miami, acolo unde este stabilit de vreo opt ani! Prin 2016, cei de la canalul ”Univision” l-au întrebat dacă nu vrea să comenteze Copa America, ediția Centenarului. A ajuns în SUA pentru o lună, a rămas doi ani. Apoi încă doi, încă doi...
”La Sevilla, în vestiar, am stat alături de Polster ori Suker. Plecasem din Chile pe la 20 de ani, nu aveam multă experiență. M-am copt, puțin, în Elveția, dar Primera Division era altceva, așa că am avut ce învăța de la vedetele de acolo”. A marcat aproape un gol la fiecare două meciuri jucate printre andaluzi, după care Real Madrid a pus ochii pe el.
La finele sezonului 1991 – 1992, a plecat acasă, în Chile. Își pierduse tatăl de mic, sora lui se căsătorea, așa că Ivan trebuia să o aducă în fața viitorului soț îl cel mai important moment al ei de până atunci. Căsătoria civilă picase într-o joi, cu 50 de oameni. Începuse de câteva momente, fix când a sunat telefonul...fix! Fix, pentru că pe atunci nu existau ”celulare”.
Telefonul de pe măsuța de la intrare a casei părinților cumnatului lui Zamorano. Doamna de la primărie, care oficia cununia, n-a halit întreruperea. Ivan a fost chemat la aparat. ”Ceva urgent, din Spania!”. A urmat dialogul. ”Era impresarul meu, Alberto Toldra. M-am zis că sunt noul jucător al celor de la Real Madrid și că trebuie să plec chiar în acea seară către Spania, pentru a semna contractul”.
Atacantul s-a blocat, n-a știut ce să spună. Vreo 100 de ochi erau ațintiți asupra sa. ”Da, mă, Alberto, bine, ea auzim mai încolo!”. ”Bă, tu ești dus? Te sun să-ți spun că ești noul jucător al celor de la Real Madrid iar tu îmi răspunzi că ne auzim ceva mai încolo???”.
Au scos telefonul din priză, efectiv l-au deconectat. ”L-am sunat după, l-am rugat să mă lase să intru cu sora mea, la braț, în biserică. Să fac asta pentru memoria tatălui meu. M-a înțeles. Sâmbătă eram la cermonie, duminică semnam contracul, la Madrid”.
În 1992, Ivan Zamorano a ajuns pe ”Bernabeu”. Trupă cu Buyo, Chendo, Manolo Sanchis, Hierro, Michel, Luis Enrique, Butragueño ori Esnaider, cu Benito Floro pe bancă. Sezon bun, cucerirea Cupei Spaniei. Al doilea, mai greuț, multe etape fără să marcheze, dar, totuși, 11 goluri la final.
Trei străini: Dubovsky, Redondo și Michael Laudrup. Zamorano, nu!
Apoi la echipă a ajuns Jorge Valdano. Nu l-a halit din prima clipă, a zis să fie foarte clar: ”Dacă mai rămâne la Real Madrid, va fi cel de-al cincilea stranier. Și dacă nu aducem pe altcineva, postul e ocupat de Dubovsky” (n.a. – regretatul jucător slovac, decedat, tragic, în 2000, în Thailanda). Real avea să-i mai ia pe Fernando Redondo și pe Michael Laudrup, așa că toate drumurile lui Zamorano duceau spre Atletico Madrid. Recapitulăm: cinci stranieri, joacă numai trei, Dubovsky, argentinianul și danzeul. Claro?
Dar.....
S-a mers în Elveția, în cantonament. Partidă pe teren mare. Lipsea un jucător, Valdano a zis că intră el. La un contact direct, Ivan a băgat alunecare. I-a luat tot antrenorului: gleznă, tibie, genunchi. Tot! Când s-a ridicat, tehnicianul s-a dus direct spre el: ”Nebunule, mereu te antrenezi așa ori numai când nu-l iubești pe antrenor?”, l-a întrebat. L-a privit în față: ”Așa mă antrenez de fiecare dată!”.
În primele ”amicale”, Valdano l-a băgat puțin. Apoi și-a dat seama că a greșit în privința sa. La întâiul meci din Primera, titular, cu Sevilla. Gol imediat, apoi ”dubla”, în câteva momente. A fost anul cu titlu, a devenit golgeter, a fost cel mai bun jucător străin.
”Eu și cu Emilio (n.a. – Amavisca) am primit același mesaj înainte de începutul sezonului: să ne căutăm echipă, la Real nu vom juca! Eram șoferul lui, nu avea carnet. Mergeam spre casă și spuneam că trebuie să luptăm, cum naiba să plecăm de la Real? Am reușit să-i schimbăm opinia antrenorului, devenind titulari! Și nu era orșicine, nu? Era Jorge Valdano!”
Cu 28 de goluri marcate, Zamorano i-a ajutat pe cei de la Real să cucerească primul titlu după cele patru ale Barcelonei. Căreia avea să-i marcheze un hat-trick, într-un 5-0 în care participa la toate golurile!!! ”Când am ieșit de pe Bernabeu, cu 10 minute înainte de final și am văzut cum tot stadionul era în picioare și-mi scanda numele, abia-abia am ajuns la bancă!”. A plecat, apoi, la Inter, cu care a făcut rost de o Cupă UEFA, cu acel tricou faimos, cu 1+8. 9 era la Ronaldo. Dințosul. Originalul. S-a retras din națională în 2001, cu 69 de prezețe și 34 de goluri.
”Îmi place Lautaro. Între el și Haaland trebuie să se decidă cine e cel mai bun atacant. Chiar și Kane. Pe Mbappe nu-l bag aici, nu e un atacant central pur, deși e clar că poate juca oriunde”.
Pe finalul sezonului 1994 – 1995, în meciul cu Deportivo, Zamorano a marcat în minutul 85, și a adus titlul pe ”Bernabeu”. După cum se poate vedea, la oaspeți evoluau, printre alții, Djukic, Donato, Fran sau Bebeto
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
