Cătălin Oprișan spune povestea lui Schuster, plecat în timpul meciului cu Steaua, din 7 mai 1986: ”Am luat taxiul când nu se ajunsese la penaltyuri. Șoferul nu știa ce să creadă!”
Fotbal extern
Supărat că antrenorul Terry Venables l-a înlocuit pe finalul timpului regulamentar, germanul a fugit de pe gazon direct la hotel și, de aici, la aeroport. Va fi suspendat aproape un an și jumătate
- ”N-a fost o idioțenie de moment. În spate, o întreagă istorie, destul de ciudată!”
- Bernd Schuster
- Nu mai e primit la antrenamente!
- ”Am început să ne obișnuim cu astfel de jocuri, între Bernd și cei din conducere. Trecem peste, deși, până la un punct, nu putem spune că nu ne afectează!”
- Jose Ramon Alesanco, ”căpitanul” echipei
de Cătălin Oprișan
Taximetristul spune, în gând, ”Ave Maria”, în timp ce privește, non stop, oglinda retrovizoare. ”Oare ăștia doi fac bășcălie de mine?”. E noaptea de 7 mai 1986, Sevilla, FC Barcelona și Steaua București dispută, la doi pași distanță, finala Cupei Campionilor Europeni, iar el pare să transporte, pe bancheta din spate, pe Bernardo Schuster, așa cum îl știe, și pe soția acestuia, Gaby. OK, numai că meciul nu s-a terminat, pentru că-l aude la... radio!!!
 (16).jpg?fm=jpg&q=80&fit=max&crop=4959%2C3712%2C348%2C0&w=190)
8 mai 1986. Aeroportul ”El Prat”, Barcelona. Catalanii au pierdut contra Stelei, la loviturile de departajare, Duckadam a fost heruvim, dar polul discuției pare a fi altul. Președintele Josep Nuñez, tăciune de furie, urlă: ”Schuster nu va mai juca, niciodată, la FC Barcelona!”. Secvențele par decupate dintr-un film de Kusturica, da’ nu-s. Adică sunt reale sută la sută.
Să facem olecuță de lumină.
Bernd, ”Bernardo”, cum l-a poreclit un jurnalist spaniol, Schuster, nu-i un sfânt. Nici pe departe. La 21 de ani era titular în naționala Germaniei, campioană europeană în 1980, în trupa lui Jupp Derwall, alături de niște băieți precum Toni Schumacher, Stielike, Karl-Heinz Rummenigge ori Klaus Allofs, 2-1 în finala cu Belgia.
Apoi, o intrare criminală a lui Goikoetxea îl lăsase acasă la CM 1982 - declarase că ”ori mergi la Bilbao, ori în războiul din Coreea, e același lucru” – pentru ca în preajma unui ”amical” cu Albania, un an mai târziu, să refuze convocarea, pentru că i se născuse cel de-al treilea copil. Se retrăsese de la națională după doar 21 de meciuri, deși i se prevăzuse un viitor frumos.
Semnase cu FC Barcelona în 1980, direct de la Köln. Se supărase pe antrenorul Udo Lattek și-l făcuse pe acesta ”bețiv”, dar oficialii catalani puseseră batista pe țambal, pentru că germanul era o piesă importantă în vestiar.
Pe 7 mai 1986, la Sevilla, Barça dă piept cu Steaua. E minutul 85, când tehnicianul Terry Venables decide să-l înlocuiască pe Schuster cu Moratalla, pentru ca acesta să încerce vreo pasă inspirată la mijloc, în ultimele clipe. Bernd se duce glonț către... vestiare, nu dă, nicio secundă, de gândit că vrea să se așeze pe banca de rezerve. Pleacă în timpul meciului! Iese în stradă, alături de soția sa, Gaby, și cere șoferului să-l ducă la Carmona, la vreo 30 de kilometri de oraș, acolo unde a tras Barcelona.
Pe gazon, se ajunge la loviturile de departajare. În turism, șoferul nu pricepe mare lucru. ”Schuster, ce faci aici? Nu joci?”, vine întrebarea.
”Am jucat, m-au schimbat, așa că mergem la hotel!”, sosește și dialogul. ”L-am simțit pe om că nu știa ce să creadă. Adică cineva își bate joc de el?”, avea să povestească, peste ani, fotbalistul. ”Se uita în oglindă mereu. O fi sau n-o fi el? Eu eram!”. Cuplul ajunge în cameră, împachetează bagajele, pleacă la aeroport și, via Madrid, ajunge la Barcelona înaintea echipei.
”N-a fost o idioțenie de moment. În spate, o întreagă istorie, destul de ciudată!”
Bernd Schuster
La banchetul de după meci, care, conform unor catalani, ”s-a transformat în înmormântare”, Venables dialoghează cu președintele Nuñez, într-un colț. Nici nu coboară bine de pe scara avionului, că acesta și anunță că ”Schuster nu va mai juca la FC Barcelona!”. Imediat, Gaby, soția, care îi este și impresar, începe să primească tot felul de telefoane, în miez de noapte: ba de la Marseille, ba de la PSG...
Nu mai e primit la antrenamente!
Duminica de după finală e zi de antrenament. Schuster sună, sâmbătă, un angajat al clubului, pe Rodolfo Peris, să-l întrebe la ce oră trebuie să vină. ”Bernardo, cu tot respectul, președintele a spus că nu ai ce căuta, să-ți închidem porțile!”. Germanul tună și fulgeră! ”Nu mă pot da afară de la echipă cu un telefon, vreau ceva scris, ceva oficial!”.
Furtuna-i puternică: s-a pierdut Cupa Campionilor Europeni, un jucător de bază a plecat de pe teren în timpul meciului, așa că Nuñez mută repede, pentru a mai reduce din intensitatea focului, anunțând transferul lui Gary Lineker, de la Everton.
”Am început să ne obișnuim cu astfel de jocuri, între Bernd și cei din conducere. Trecem peste, deși, până la un punct, nu putem spune că nu ne afectează!”
Jose Ramon Alesanco, ”căpitanul” echipei
La ora antrenamentului, neamțul se dă jos din al său ”Opel” alb. Intră în vestiar, dar nu are voie la antreamente. Stă vreo 15 minute, află ce și cum și asta e tot! Dă în judecată clubul, catalanii se țin tare! Va lipsi... un an și jumătate din partidele oficiale. În sezonul 1986 – 1987, în dreptul său, la meciuri jucate, cele care să conteze, apare... zero!
E viu cu Andorra, cu Gimnastic, Sabadell ori Figueres, dar sunt doar jocuri prietenești. În La Liga, stă până pe 30 august 1987, când revine contra celor de la Las Palmas. Prinde un sezon bun, dar e clar că la finele angajamentului va pleca. Și asta și face, cu destinația... Real Madrid. Adunase 241 de meciuri și 89 de goluri!
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
