Câți bani vor primi jucătorii Macedoniei de Nord dacă se vor califica la Campionatul Mondial

Câți bani vor primi jucătorii Macedoniei de Nord dacă se vor califica la Campionatul Mondial Fotbal extern

Naționala ex-iugoslavă joacă astăzi finala play-off-ului european cu Portugalia.

Premierul Macedoniei de Nord le-a promis jucătorilor din selecţionata de fotbal a ţării sale o primă în valoare de 500.000 de euro dacă vor reuşi să se califice la Cupa Mondială 2022, în cazul unei victorii în faţa Portugaliei, marţi seara la Porto, informează Reuters.

Macedonia de Nord a eliminat Italia în semifinalele play-off-ului

Macedonia de Nord a şocat lumea fotbalului, reuşind să elimine Italia din cursa pentru CM 2022, graţie victoriei la limită obţinută în faţa Squadrei Azzurra, săptămâna trecută la Palermo (1-0).

Victoria macedonenilor a spulberat, totodată, speranţele iubitorilor fotbalului la o confruntare între ultimele două campioane ale Europei, Portugalia şi Italia, după ce acestea au ratat calificarea automată la Mondialul din Qatar, fiind nevoite să participe la acest play-off.

Ex-iugoslavii au jucat la Euro 2020, primul lor turneu final

Portugalia a supravieţuit confruntării din semifinale cu Turcia, pe care a învins-o cu 3-1 pe stadionul Dragao din Porto, după ce oaspeţii au ratat un penalty cu cinci minute înainte de final, care ar fi putut duce meciul în prelungiri.

Macedonia de Nord, care a avut prima sa apariţie la un turneu major anul trecut la EURO 2020, după despărţirea de Iugoslavia, în urmă cu trei decenii, va încerca acum să repete performanţa din partida cu Italia şi să-i reducă la tăcere pe cei 50.000 de spectatori care vor fi în tribune marţi seara la Porto.

Banii vin direct de la guvern

Premierul macedonean Dimitar Kovacevski, care anul trecut a mers la Vatican pentru a-l ruga pe Papa Francisc să se roage pentru echipa sa, a urcat duminică în avionul selecţionatei pentru a le ura succes jucătorilor înainte ca aceştia să zboare spre Portugalia, promiţându-le totodată că îi va recompensa cu 500.000 de de euro în caz de victorie.

Agerpres

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!