Cazul Florinel Coman le-a amintit turcilor de țeapa pe care a luat-o Fenerbahce în trecut. Cum s-a încheiat atunci totul

Cazul Florinel Coman le-a amintit turcilor de țeapa pe care a luat-o Fenerbahce în trecut. Cum s-a încheiat atunci totul Fotbal extern

Gigi Becali a dezvăluit că FCSB ar fi fost victima unei fraude cibernetice în cazul transferului lui Florinel Coman la Al-Gharafa.

Hackerii vietnamezi ar fi reușit să spargă contul de e-mail al clubului și să modifice detaliile tranzacției, determinând clubul qatarez Al-Gharafa să trimită banii într-un cont greșit.

Acest incident le-a adus aminte turcilor de la ODAtv de o fraudă similară care a afectat clubul turc Fenerbahce în trecut.

5,25 milioane de euro ar fi trebuit să primească FCSB în schimbul lui Florinel Coman, însă suma a fost  direcționată către un cont bancar din Vietnam.

Clubul din Qatar, păcălit de hackeri

Gigi Becali a anunțat că i-a reclamat pe cei de la Al-Gharafa la FIFA pentru a-și recupera banii.

"Problema e că nu am primit banii pentru Coman. Cum să se întoarcă înapoi? Ei zic că au dat banii, dar că au fost păcăliți și au băgat banii în Vietnam. Ei au trimis un semn că 'domn-le noi am dat banii, dar în Vietnam'. Așa au zis, acum trebuie să ne dea încă un milion în plus, 6 milioane, noi am dat la FIFA. Noi am mai pățit asta cu ei, cu Keșeru.

Ei aveau contul nostru, sunt astea electronice. Ei spun așa 'Voi ne-ați trimis factură, dar niște hackeri au spart mailul, au modificat mailurile și ne-au trimis nouă alt număr de cont'. Vrăjeală! Noi am dat la FIFA să ne mai dea un milion.

Pentru noi e bine, că acum luăm șase milioane. Au făcut anchetă la poliție. Noi nu avem treabă, noi trebuia să primim banii până în data de 31", a spus Gigi Becali la Digisport.

Acest incident le-a amintit turcilor de un caz similar care a avut loc în 2019, când Fenerbahçe a fost victima unei fraude cibernetice în cadrul transferului jucătorului Miha Zajc, pierzând 831.000 de euro. După o luptă juridică îndelungată, Fenerbahçe a reușit să recupereze banii.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!