FOTO Ce face și cum arată acum „Împăratul” Adriano, la o lună după ce a fost filmat beat pe scuter într-o favelă din Rio
Adriano Leite Ribeiro (40 de ani), cunoscut în lumea fotbalului drept Adriano, s-a întors pe San Siro, unde a fost invitat special la meciul dintre Inter și Milan (scor 3-0), din semifinalele Cupei Italiei.
Supranumit „Împăratul” datorită calităților sale remarcabile, brazilianul s-a retras din fotbal în mai 2016, de la Miami United (SUA), și de atunci a fost surprins în numeroase ipostaze controversate, care au făcut înconjurul presei internaționale.
Cum ajunsese să arate „Împăratul” Adriano după ce s-a retras din fotbal și cum arată acum
Momentul de cotitură din cariera lui Adriano a avut loc în 2004, când tatăl sud-americanului a decedat subit, împușcat în cap în țara natală. De atunci, prestațiile „Împăratului” au fost tot mai modeste, iar brazilianul și-a găsit alinarea în alcool și petreceri.
„Când tatăl meu a murit, m-am trezit singur, trist și deprimat. Eram în Italia și am început să beau. Eram fericit doar când consumam alcool. Beam în fiecare noapte, tot ce mi se punea în față: vin, vodcă, whiskey, bere. Multă bere. Ajunsesem să merg beat la antrenamente”, povestea brazilianul.
În ultimii ani, imaginile surprinse cu „Împăratul” l-au arătat într-o formă fizică extrem de îngrijorătoare. În februarie 2020, Adriano a postat o filmare în care conducea beat și la bustul gol pe străzile din Rio de Janeiro.
În urmă cu o lună, brazilianul a fost filmat pe un scuter, cu o bere în mână și cu alte câteva „la bord”, într-o favelă sărăcăcioasă din Rio. „Împăratul” a avut recent și probleme cu poliția. La începutul anului, a fost prins când se afla la volanul mașinii sale, în Rio de Janeiro, deși avea permisul suspendat. În plus, fostul vârf al naționalei „carioca” a refuzat să facă testul de alcoolemie.
#LoViEnLasRedes???????????? |
????Un video reveló a Adriano Leite Ribeiro, exfutbolista brasileño, completamente borracho tomando una cerveza a bordo de una moto en una favela de Río de Janeiro. Lamentable...#780AM ????Video: Gentilezapic.twitter.com/PQa3HQqCDB
— Radio 780 AM (@780AM) March 19, 2022
În ultimele săptămâni, Adriano pare să fi luat o decizie importantă: încearcă să-și schimbe complet stilul de viață. „Împăratul” a slăbit mult, ajungând din nou să cântărească sub 100 de kilograme. Imaginile de pe San Siro cu brazilianul vin să confirme schimbarea.
„Vreau să le mulțumesc tuturor pentru primire. Sunt încântat să fiu din nou aici. Sunt emoționat, am atâtea amintiri de pe acest stadion, unde am petrecut mulți ani. Italia e a doua mea țară”, a declarat Adriano pentru Inter TV.
Fanii echipei lui Simone Inzaghi l-au ovaționat secunde bune pe Adriano, care a părut copleșit de atenția primită. Brazilianul a evoluat pentru Inter în sezonul 2001/2002, apoi între 2004 și 2009, reușind 74 de goluri și 27 de assist-uri în 177 de apariții. Pe San Siro, sud-americanul a câștigat patru titluri, două cupe ale Italiei și trei supercupe.
„Adriano era un animal, nimeni nu îi putea lua mingea”, spunea Zlatan Ibrahimovic despre fotbalistul brazilian, care a mai evoluat la cluburi precum Flamengo, Fiorentina, Parma, Roma sau Corinthians. Pentru naționala sa, „Împăratul” a reușit 27 de goluri în 48 de partide.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News