Cosmin Bărcăuan, fostul fundaș de la Dinamo și Șahtior Donețk, a rememorat pentru Sport.ro una dintre cele mai dificile provocări din cariera sa: să-l marcheze pe legendarul Ronaldinho în grupele UEFA Champions League, în 2004.
Bărcăuan a povestit cum Mircea Lucescu l-a desemnat să-l țină pe Ronaldinho. Tehnicianul român le oferea jucătorilor săi câte o fișă detaliată despre adversari, iar cea primită de Bărcăuan era copleșitoare.
Ce v-a transmis Mircea Lucescu înainte de meci?
Îmi aduc aminte că, cu trei zile înainte de meci, când am ajuns la Barcelona, Mircea Lucescu a venit, cu două seri înainte, la fiecare jucător și ne-a dat câte o fițuică. După ce ne-am studiat adversarul și după ședința video, fiecare dintre noi a primit responsabilitatea de a ține un anumit jucător. Eu am picat cu Ronaldinho, iar Raț îl avea pe Giuly (n.r. - Ludovic Giuly).
Pe foaia respectivă erau trecute calitățile adversarului și, pe cealaltă parte, lucrurile la care era mai puțin bun. Acum, citind fițuica mea, îți dai seama: Ronaldinho – viteză extraordinară, dribling senzațional, șut bombă. Am zis să întorc să văd și partea negativă. Și ghici ce? Pe partea cealaltă erau tot calități pozitive (n.r. - râde).
A fost un moment unic în viață să marchezi un jucător care a câștigat Balonul de Aur. Pentru mine, a fost o experiență extraordinară.
Cum a fost să pășiți pe Camp Nou?
Eram tânăr. Vreau să-ți spun că am ajuns la stadion cu o oră și jumătate înainte de meci. Îți dai seama, nu era niciun spectator, nimeni. Vorbeam cu coechipierii: „Bă, cine să vină să vadă Barcelona cu Șahtior? Nu vine nimeni!”
După, ne-am dus la încălzire. În spatele terenului mare sunt blocuri și câteva terenuri de antrenament. Când am ieșit și am văzut stadionul... arhiplin! Era plin ochi! În acel moment am simțit un fluture în stomac, dar știam că trebuie să trecem peste și să ne vedem de joc.
Când am intrat pe teren, am uitat de toate. A fost un moment extraordinar, pe care aș vrea să-l mai trăiesc măcar o dată în viață.
Mi-au tremurat puțin genunchii, îți dai seama. Ai un stres când pășești pe teren, dar, odată ce începe meciul, începi, încet-încet, să uiți tot și să te concentrezi pe ceea ce ai de făcut.
Cine este Cosmin Bărcăuan
Născut pe 5 august 1978, la Oradea, Cosmin Bărcăuan și-a început parcursul fotbalistic la FC Bihor, dar a atins apogeul în perioada petrecută la Dinamo București, unde a câștigat de două ori Cupa României.
Transferul la Șahtior Donețk i-a oferit șansa de a evolua sub comanda legendarului Mircea Lucescu și de a participa în Champions League, unde a avut dueluri memorabile cu jucători de talie mondială, precum Ronaldinho, Adriano Impăratul, Messi și mulți alții.
Pe lângă experiența din Ucraina, a mai jucat în Rusia și Grecia, la cluburi precum PAOK Salonic și OFI Creta. La nivel internațional, a reprezentat România de opt ori, având și două reușite, un gol memorabil chiar la debutuk tricolor, într-o victorie cu Iugoslavia.
După retragerea din activitate, Bărcăuan a devenit antrenor, debutând în ligile inferioare ale Greciei, unde a pregătit echipe precum Digenis Lakkomatos și Triglia Rafinas.
Performanțele sale au fost remarcate, iar în sezoanele 2016/17 și 2020/21 - 2021/22, a ocupat funcția de antrenor principal al echipei secunde a gigantului grec Olympiacos.
De asemenea, Bărcăuan a activat ca scouter pentru FC Voluntari o perioadă.