Cel mai mare vis al lui Jude Bellingham: "Ar însemna mai mult decât orice trofeu"

jude bellingham Jobe Bellingham Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 21 Septembrie 2024, 13:41
Data actualizarii: Sambata 21 Septembrie 2024, 13:41

Jude Bellingham (21 de ani) a fost adus de Real Madrid de la Borussia Dortmund pentru de 103 milioane de euro, în iulie 2023.

De când a ajuns pe Santiago Bernabeu, internaționalul britanic a cucerit patru trofee și a fost aproape să se impună și la EURO 2024, însă a pierdut finala împotriva Spaniei, scor 1-2. 

Jucătorul de 21 de ani a făcut o dezvăluire interesantă despre cel mai mare vis al său, mărturisind că și-ar dori să evolueze alături de fratele său mai mic la naționala Angliei. Jobe Bellingham (19 ani) joacă, în prezent, la Sunderland, formație din Championship.

"Pentru că avem o vârstă similară și am jucat împreună atât de mult timp pe stradă și pe gazon, să reprezint cu fratele meu Anglia ar fi cel mai mare vis al vieții mele.

Asta ar însemna mai mult decât orice trofeu. Mai ales dacă am reuși să jucăm împreună la un turneu major și să câștigăm împreună. Sincer, nimic nu s-ar apropia de asta. Nimic!", a povestit Bellingham în podcastul Out Of The Floodlights.

Contract până în 2028 pentru Jobe Bellingham

Fratele superstarului de la Real Madrid a ignorat interesul unor cluburi din Premier League, precum Brentford și Crystal Palace și a rămas loial "pisicilor negre" de la Sunderland. Acest nou contract îl va ține la clubul din nord-estul Angliei până în vara anului 2028.

„Sunt extrem de încântat să semnez acest contract și să-mi prelungesc șederea la Sunderland. Simt că mai am multe de realizat aici și cred că putem obține lucruri mărețe în acest sezon. Acesta este un oraș extraordinar și sunt mândru să reprezint oamenii din el. Toată lumea m-a făcut să mă simt ca acasă și nu-mi pot imagina să joc pentru un club unde nu ar însemna la fel de mult ca pentru fanii noștri”, a declarat Bellingham într-un comunicat pentru site-ul oficial al clubului.

Tânărul mijlocaș și-a început cariera la Birmingham City, la fel ca fratele său mai mare, Jude Bellingham, care evoluează în prezent la Real Madrid. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!