Manchester City, campioana Angliei, a reuşit scorul etapei a 22-a din Premier League, învingând Ipswich Town, în deplasare, cu scorul de 6-0.

Phil Foden a fost autorul unei duble pentru "cetăţeni", în minutele 27 şi 42, celelalte goluri fiind marcate de Mateo Kovacic (30), Jeremy Doku (49), Erling Haaland (57) şi James McAtee (69). Playmaker-ul belgian, Kevin De Bruyne, a contribuit, la rândul său, cu trei pase decisive la acest succes.

În acest început de an, Manchester City a înregistrat trei victorii și o remiză: 4-1 cu West Ham în campionat, 8-0 cu Saltford City în Cupa Angliei, 2-2 cu Brentford și acum 6-0 cu Ipswich Town, ultimele două partide fiind, de asemenea, în Premier League.

Potrivit Agerpres, Manchester City a urcat pe locul al 4-lea în clasament, cu 38 de puncte, înaintea duelului cu Paris Saint-Germain din Liga Campionilor, programat, miercuri, pe Parc des Princes. Ipswich Town se află pe primul loc retrogradabil (18), cu 16 puncte.