Răzvan Lucescu și jucătorii lui PAOK au fost acuzați că s-au luat la bătaie cu fanii adverși în parcarea stadionului, lucru negat vehement atât de antrenor, cât și de jucători.

Magomed Ozdoev: ”Până acum nu am fost puși sub acuzare, investigația este în desfășurare!”

Dacă Lucescu și-a ispășit suspendarea de 45 de zile, cu doar o zi înaintea meciului cu OFI Creta, tehnicianul român a mai primit o suspendare de zece zile pentru același motiv. De această dată, însă, sancțiunea vine din partea Curții Civile din Grecia.

Magomed Ozdoev a povestit ce s-a întâmplat în seara meciului cu AEK Atena și cum a primit sancțiunea primită din partea Curții Civile. Mijlocașul rus susține că, în aceste momente, investigația este încă în desfășurare și există posibilitatea ca antrenorul român, dar și cei patru jucători suspendați (n.r. Ozdoev, Taison, Kedziora și Lovren) să fie puși sub acuzare.

Totul a început când președintele lui AEK a intrat în vestiarul nostru după meci. A început să îl insulte pe antrenorul nostru (n.r. Răzvan Lucescu). Toți cei din vestiar au reacționat, dar nimeni nu a vrut să îi răspundă sau să înceapă un scandal cu el. Poliția l-a escortat în afara vestiarului.

În parcarea subterană, la ieșirea de pe stadion, ne așteptau fanii lui AEK. Au afișat bannere și făceau gesturi obscene. Autocarul nostru s-a oprit. Lucescu a coborât, apoi l-a urmat toată echipa. Nu a existat o bătaie, nimeni nu a lovit pe nimeni. Povestea este fabricată.

Ce s-a întâmplat a fost că poliția ne-a îndepărtat de suporteri cu scuturile, astfel încât să ne putem urca rapit în autocar. Asta a fost tot, nimic mai mult. Ne-am urcat în autocar și am plecat.

La începutul lunii februarie, cu trei sau patru zile înaintea meciului cu OFI, team-managerul m-a sunat și mi-a spus că eu, Taison, Kedziora și Lovren am primit o nouă suspendare, deoarece Curtea Civilă a deschis un proces împotriva noastră. Cu o zi înaintea meciului, a fost anunțat faptul că am fost suspendați 10 zile.  

Toate cluburile din campionat, cu excepția lui AEK, au cerut ca pedeapsa să nu fie aplicată, din moment ce Comisia de Disciplină a închis de mult timp acest caz. Până acum nu am fost acuzați, investigația este în desfășurare. Avocații lui PAOK au spus că nu suntem în pericol, din moment ce nu ne-am luat la bătaie cu fanii”, a spus Magomed Ozdoev, potrivit Metrosport.gr.

  • PAOK - FCSB se joacă joi, de la ora 22:00, pe Toumba. Returul, o săptămână mai târziu, joi, 20 februarie, de la ora 19:45, pe Arena Națională.