Cosmin Contra (49 de ani) era sub contract cu Damac, ocupanta locului 10 din 18 în Saudi Pro League, până în iunie 2025. După remiza cu Al-Fayha însă, scor 2-2, o partidă desfășurată pe 5 decembrie, tehnicianul român și-a prezentat demisia! De precizat că fostul selecționer a plecat după ultimul meci oficial pentru Damac în 2024.

Decizia radicală a lui Contra a surprins din mai multe motive. În primul rând, el era la Damac din martie 2023, cu rezultate bune. De altfel, el a lăsat formația saudită pe un confortabil loc 10, departe de grijile retrogradării. Având în vedere nivelul acestei echipe, poziția ocupată la ora actuală se potrivește cu ce investiții s-au făcut la nivelul lotului.

Un alt motiv pentru care demisia lui Contra a surprins a fost că, la Damac, el i-a avut sub comanda sa pe Florin Niță și pe Nicolae Stanciu, doi jucători care au semnat cu această grupare din dorința expresă de a lucra cu fostul selecționer al României.

Punând aceste lucruri cap la cap, într-o primă fază, s-a speculat că demisia lui Contra a venit ca urmare a faptului că a primit o ofertă mai bună din zona Golfului Persic. De altfel, presa din Emirate a scris că, în următoarea perioadă, românul ar urma să semneze cu o formație din această țară. 

Chiar dacă această variantă rămâne în picioare, plecarea lui Contra de la Damac n-a fost cauzată de dorința sa de a câștiga mai mulți bani în Emirate. De fapt, el a „rupt“ colaborarea cu Damac din cu totul alte motive, după ce a ajuns la capătul răbdării!

Neplătit de 4 luni!

Damac tocmai a fost dată în judecată de Cosmin Contra! Antrenorul român a reclamat această formație la Federația Saudită de Fotbal, pe motiv că n-a fost plătit de 4 luni. În plus, el le-a explicat șefilor fotbalului saudit că nici bonusurile sale, pentru stagiunea precedentă, n-au fost achitate de conducătorii clubului Damac! 

În plângerea pe care a formulat-o împotriva fostei sale echipe, Contra a notat că nu s-a adresat direct celor de la FIFA din dorința de a nu „păta“ imaginea fotbalului saudit, într-un moment în care această țară face investiții masive în fotbal și își propune să atragă nume tot mai mari spre Saudi Pro League. 

În acest context, Contra le-a cerut celor de la Federația Saudită să intervină în acest caz, astfel încât Damac să plătească restanțele, iar povestea să se încheie, în mod amiabil, fără să mai fie nevoie de judecata FIFA.