VIDEO Copleșitor! Reacția tatălui lui Luis Diaz după ce fotbalistul lui Liverpool a învins-o pe Brazilia. A fost eliberat recent după ce fusese răpit
Columbia a învins-o pe Brazilia în a cincea rundă a preliminariilor pentru Campionatul Mondial, scor 2-1.
A fost pentru prima dată după mulți ani când Argentina și Brazilia au pierdut, în același timp, un meci din preliminariile Mondialului. Brazilienii au deschis scorul rapid, prin Martinelli, care a înscris în minutul 4 din pasa lui Vinicius Junior, care a ieșit accidentat în minutul 27.
Repriza a doua i-a aparținut însă Columbiei, mai exact lui Luis Diaz, care pare să își fi găsit cea mai bună formă, după momentele teribile prin care a trecut, după ce părinții i-au fost răpiți de către mafia columbiană. Mama sa a fost eliberată rapid, însă în cazul tatălui său căutările au fost de durată.
Reacția tatălui lui Luis Diaz după golul marcat de fotbalist
Tatăl lui Luis Diaz a fost eliberat și el în urmă cu câteva zile, iar la meciul de joi seară a fost prezent în tribune, asistând la spectacolul fiului său. Diaz a egalat în minutul 75, iar patru minute mai târziu a dat golul victoriei.
Tatăl jucătorului de la Liverpool a fost filmat în tribune, după ce acesta a înscris, abia ținându-se pe picioare de emoții și plângând.
???????????? Luis Díaz’s father reaction after he scored vs Brazil is just wonderful to see. pic.twitter.com/Xl83NUN2kl
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) November 17, 2023
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News