Cosmin Contra a fost prezentat la noul său club. Mesajul conducerii
Fostul selecționer al României a fost ales de Al Ittihad, din Arabia Saudită. Va fi a doua experiență din afara Europei pentru contra, după ce a mai fost pe banca echipei Guangzhou R&F, din China.
Contra, o nouă provocare. Mesajul postat de conducere
„Clubul nostru, prin centrul de media, anunță încheierea negocierilor cu antrenorul Cosmin Contra, care va conduce antrenamentele echipei noastre, începând din acest sezon.
Președintele clublui îi urează succes noului antrenor al clubului și tuturor membrilor din staff-ul tehnic.
Odată cu această colaborare, clubul speră să mulțumească pretențiile suporterilor și să-și îndeplinească obiectivele stabilite pentru acest sezon”, se arată în comunicatul publicat de Al Ittihad pe contul oficial de Twitter.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News