Saudiții anunță plecarea lui Cosmin Contra de la Damac: "Le-a spus jucătorilor că a fost ultimul meci"

Saudiții anunță plecarea lui Cosmin Contra de la Damac: Le-a spus jucătorilor că a fost ultimul meci Fotbal extern

Cosmin Contra ar fi decis să plece de la Damac după ultimul meci din 2024 al formației saudite.

Joi, Damac a jucat ultimul meci din acest an. Echipa lui Cosmin Contra, cu Florin Niță și Nicolae Stanciu printre titulari, a remizat pe teren propriu contra al lui Al Feyha, scor 2-2.

Cosmin Contra ar fi decis să demisioneze de la Damac

La finalul meciului, Cosmin Contra și-ar fi luat rămas bun de la jucători și le-ar fi transmis că a fost ultimul său meci în calitate de antrenor la Damac, susține Koora Show.

"Antrenorul român a decis să demisioneze din funcția de antrenor al lui Damac", scriu saudiții.

Damac și Cosmin Contra nu au confirmat despărțirea după meci. "Am fost excelenți la mijlocul terenului, am dominat, însă nu am reușit să finalizăm așa cum ar fi trebuit. Ar fi trebuit să închidem meciul și să nu îi mai dăm ocazii lui Al Feyha, însă nu am făcut asta", a declarat fostul selecționer al României, potrivit Asharq Al-Awsat

Damac încheie anul 2024 pe locul 10 în Arabia Saudită, cu 15 puncte în 13 etape, la șase lungimi peste prima poziție retrogradabilă. Campionatul se va relua în ianuarie.

Cosmin Contra a semnat în vară prelungirea cu Damac

Cosmin Contra antrenează la Damac din martie 2023. În sezonul trecut, echipa sa a încheiat pe locul 10 în prima ligă din Arabia Saudită.

La începutul acestei veri, Damac i-a prelungit contractul lui Cosmin Contra până în 2025.

"Mi-am îndeplinit obiectivul cu foarte mult timp înainte, ceva probleme la echipă. Am renovat încă un an contractul. Acum am nevoie de odihnă, am nevoie să-mi recuperez energiile pentru următorul campionat care va fi mult mai dificil. Mă odihnesc, simplul fapt că stau aici acasă și fac lucruri care mă relaxează îmi e de folos.

Eu cred că mi-am câștigat dreptul ăsta. Negocierile sunt complicate cu cei de acolo. Am câștigat dreptul de a mai continua încă un an, am făcut minuni, la un moment dat eram pe locul cinci. Am terminat un pic în genunchi campionatul, dar numai eu știu ce dificultăți am avut", spunea Cosmin Contra, în iunie, pentru PRO TV.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!