Cosmin Contra a sperat să-și găsească repede de lucru, după demisia de la Damac, în luna decembrie. Românul și-a părăsit postul, exasperat de o situație despre care sport.ro a scris aici.

Acum însă, când fotbalul saudit pornește, din nou, la drum, după vacanța de iarnă, „Guriță“ e tot fără echipă. Chiar și așa, a fost contactat de jurnaliștii de la Al-Arabiya, pentru că, astăzi (ora 19.30), urmează marele meci din Regat, Al-Hilal – Al-Ittihad, în sferturile Cupei Campionilor. 

Iar Cosmin Contra a fost pe banca celor de la Al-Ittihad, între august 2021 și iunie 2022. Perioadă în care a trăit o mare decepție, după cum sport.ro a amintit aici. Despre această experiență amară a vorbit acum și Contra, în dialog cu Al-Arabiya.

A fost o mare dezamăgire ce mi s-a întâmplat atunci. Am suferit enorm. Dar sunt mândru că echipa mea s-a luptat pentru câștigarea titlului până în ultima etapă din acel sezon“, a spus Contra.

Acesta a dezvăluit că, în momentul plecării de la Al-Ittihad Jeddah, a avut o convingere care s-a și adeverit, ulteior: „Chiar dacă am pierdut titlul în acel sezon 2021-2022, le-am spus șefilor mei că Al-Ittihad va fi campioană, în sezonul următor. Și exact asta s-a întâmplat. Eram convins de acest lucru, deoarece am lăsat acolo o formație puternică, cu mentalitatea necesară pentru a câștiga“.