Costel Gâlcă, aproape de a semna cu o nouă echipă! În ce campionat poate ajunge fostul antrenor al FCSB
Costel Gâlcă este aproape de a semna cu o nouă echipă!
Ajuns la 49 de ani, tehnicianul care a antrenat ultima oară în Danemarca este pe lista lui Al-Hazem, anunță playsport. Arabii au avut de ales între Gâlcă și Edward Iordănescu, fostul antrenor de la FCSB.
Gâlcă este ademenit cu un salariu impresionant. Arabii, care sunt pe locul 15 în prima ligă, sunt gata să plătească un salariu de un milion de euro pe an, adică aproape 90 de mii de euro pe lună, pentru a-l aduce pe Gâlcă.
Astfel, antrenorul și-ar putea găsi un nou angajament, la șase luni după despărțirea de Vejle Boldklub, din Damemarca. UD Almeria B, România U17, FCSB, Espanyol, Al-Taaeoun FC și Al-Fayha sunt celelalte echipe din cariera lui Gâlcă.
Gâlcă are încredere în Toni Petrea
Recent, Costel Gâlcă a analizat lupta pentru titlu și a vorbit despre revenirea lui Toni Petrea la FCSB. Antrenorul care a adus ultimul titlu lui Becali este convins că acesta va face o treabă bună.
"CFR Cluj e mare favorită și anul acesta. Dar FCSB are șansa ei, la fel și Universitatea Craiova, doar că ei au mai pierdut teren în ultimele meciuri. Mai este mult de jucat și nu se știe. Prima opțiune o are clar CFR-ul. Vor urma meciurile directe.
El (n.r. – Toni Petrea) a mai fost acolo, a câștigat un trofeu, echipa a jucat bine, cunoaște foarte clubul și jucătorii. Nu cred că o să fie o problemă pentru el și sper să aibă și rezultate bune. A avut un an bun zic eu și echipa a jucat destul de bine cu Toni Petrea.
La Steaua (n.r. - FCSB) e foarte greu pentru că an de an se vând jucători importanți și se schimbă mult lotul. E foarte dificil să câștigi titlul în condițiile astea. Întrebați-l pe Gigi Becali dacă vrea să mai câștige campionatul. El știe mai bine ce trebuie să facă", a spus Gâlcă.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News