VIDEO Dacă e Boca Juniors, e spectacol! Campioana Argentinei a bifat de toate în prima etapă: foarfecă, bară, minge scoasă de pe linia porții
Echipa recordurilor din fotbalul argentinian a câștigat totuși doar cu 1-0 meciul de debut cu Atletico Tucuman.
Boca Juniors, campioana en-titre a Argentinei, a pășit cu dreptul în noua ediție de campionat, 1-0 luni cu Atletico Tucuman, pe teren propriu.
Meciul a fost unul cu o sumedenie de ocazii: jucătorii lui Boca au trimis spre poarta adversă din toate pozițiile, au lovit inclusiv din foarfecă, au nimerit și bara, dar au și scos o minge de pe linia porții.
Golul argentinienilor de la Boca, o afacere columbiano-paraguayană
Golul decisiv a fost opera paraguayanului Oscar Romero ('69), după acțiunea columbianului Sebastian Villa.
Victoria din prima etapă a venit exact când trebuie, după ce echipa antrenată de fostul internațional argentinian Hugo Ibarra pierduse Supercopa Internacional pe 20 ianuarie, 1-2 cu Racing Club.
Boca, la care fostul ”magician” Juan Roman Riquelme este prim-vicepreședinte clubului și președintele secției de fotbal, rămâne însă cea mai titrată echipă din Argentina, cu 73 de trofee câștigate în istorie.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News