VIDEO Dan Petrescu, poveste neștiută despre cum l-a primit Ancelotti la el în casă „ca pe un frate”

Dan Petrescu, poveste neștiută despre cum l-a primit Ancelotti la el în casă „ca pe un frate” Fotbal extern

Real Madrid a reuşit o calificare dramatică în finala Ligii Campionilor la fotbal, printr-o victorie cu 3-1, după prelungiri, în faţa lui Manchester City, miercuri seara, pe Santiago Bernabeu, în manşa secundă a semifinalelor.

Calificarea miraculoasă a spaniolilor i-a amintit lui Dan Petrescu despre un moment din trecut, când antrenorul madrilenilor i-a întins o mână de ajutor.

Antrenorul campioanei a dezvăluit că în perioada în care a făcut cursurile pentru Licența Pro, a fost găzduit pentru o săptămână de Ancelotti, iar de atunci a rămas în relații apropiate cu antrenorul italian.

Petrescu, primit în casă ca un frate de către Ancelotti

„Nu cred că mai punea cineva un euro pe calificarea lui Real Madrid. Sincer, nici eu nu mai credeam.

Ancelotti, cu care mai țin legătura, a demonstrat încă o dată că e mare antrenor. Îmi doresc să câștige Real Madrid pentru Ancelotti.

Când am fost la Chelsea, la Licența Pro, m-a lăsat o săptămână să stau și am fost ca la mine acasă. M-a primit ca pe un frate și nici nu ma știa, el trăia cu o fată din România atunci și poate și de asta.

[...] Spiritul echipei Real Madrid a făcut diferența, spiritul a făcut 100 la 100”, a spus Dan Petrescu la o conferință de presă.

Finala competiţiei va avea loc în data de 28 mai, pe Stade de France, adversara Realului fiind Liverpool, care a trecut în cealaltă semifinală de Villarreal, cu 2-0 şi 3-2.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!