Dan Șucu a preluat 77% din acțiunile clubului Genoa, în schimbul sumei de peste 45 de milioane de euro. La cum arată însă situația acestei grupări, la ora actuală, se poate spune că pentru omul de afaceri greul abia începe!
În primul rând, în clasamentul din Serie A, Genoa e printre formațiile amenințate cu retrogradarea. În weekend, trupa pregătită de Patrick Vieira a fost învinsă, acasă, de Napoli (1-2) și se află la doar 2 puncte de poziția a 18-a, prima care duce în liga secundă.
Rămâne de văzut cum și dacă se va redresa situația celor de la Genoa în clasament, în condițiile în care „supraviețuirea“ în prima ligă e, în mod cert, cea mai importantă misiune pentru club în acest sezon. De altfel, de îndeplinirea acestui obiectiv depinde viitorul lui Genoa, mai ales din punct de vedere financiar. Pentru că o formație angrenată în Serie A se poate baza pe venituri uriașe din drepturile TV și din sumele plătite de liga italiană.
În schimb, în cazul grupărilor din Serie B, aceste venituri sunt diminuate serios. Ceea ce înseamnă că patronii / acționarii trebuie să bage adânc mâna în buzunar pentru a asigura bugetul.
Dincolo de situația din clasament însă, Dan Șucu mai are o problemă la Genoa. Concret, în vară, echipa sa va rămâne fără golgheterul ei, la ora actuală. Vorbim despre atacantul Andrea Pinamonti (foto, 25 de ani).
Potrivit site-ului transfermarkt.com, acesta e al doilea cel mai bine cotat fotbalist din lotul lui Genoa, cu o valoare de piață de 16 milioane de euro. Peste el se află doar danezul Morten Frendrup (23 de ani), evaluat la 20 de milioane de euro.
Revenind la Andrea Pinamonti, cu 7 goluri în 17 meciuri pentru Genoa în acest sezon, vârful de 25 de ani va părăsi clubul, în vară. Pentru că Pinamonti, de fapt, e doar împrumutat la Genoa, de la Sassuolo. Actuala echipă a lui Horațiu Moldovan l-a cedat pe Pinamonti, la Genoa, după retrogradarea din sezonul precedent. Împrumutul expiră însă pe 30 iunie 2025 și, având în vedere că Sassuolo e lider în Serie B și cu șanse mari de promovare, e clar că Genoa își va pierde cel mai bun marcator după acest sezon.
De remarcat că, în momentul în care l-a achiziționat pe Pinamonti de la Inter, Sassuolo a achitat 20 de milioane de euro în schimbul său. Împrumutul jucătorului, la Genoa, s-a făcut pentru 2 milioane de euro.