OFICIAL Dat afară de CFR Cluj după doar 5 meciuri, ”unul dintre cei mai buni jucători ai deceniului din Kosovo” a fost prezentat la noua echipă!
Armend Thaqi nu l-a convins pe Dan Petrescu de calitățile sale.
Pe 10 iunie, Armend Thaqi era transferat de CFR Cluj, iar clubul din Gruia îl descria în comunicatul oficial drept "un pasator decisiv desăvârșit". Kosovarul a jucat însă în doar cinci meciuri sub comanda lui Dan Petrescu, nu a reușit să aibă realizări notabile, iar după eliminarea din Conference League ardelenii i-au reziliat contractul.
Thaqi (31 de ani), fundaș dreapta cu cinci selecții la naționala din Kosovo, a fost prezentat acum de SC Gjilani, echipă din prima ligă din țara natală.
”M-am întors! M-am întors să joc în culorile roșu și alb”, a declarat fostul fotbalist al lui CFR Cluj.
Armend Thaqi, fotbalist apreciat în Kosovo
Despărțirea foarte rapidă dintre Thaqi și CFR Cluj a fost comentată și în presa din Kosovo:
"Unul dintre cei mai buni jucători ai deceniului din Kosovo, Armend Thaqi, a plecat de la FC Ballkani, în vară, pentru a se alătura lui CFR Cluj din postura de jucător liber. Totuși, fundașul dreapta nu a reușit să își pună amprenta la noua echipă și pleacă după doar câteva luni".
Înainte de scurta experiență din România, Thaqi a jucat numai în Kosovo, la FC Pristhina, KF Gjilani și FC Ballkani.
Alături de ultima a cucerit cinci trofee - trei titluri, o Cupă și o Supercupă. În perioada 2017-2021 a strâns și cinci partide la echipa națională.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News