David Beckham l-a întrecut pe Cristiano Ronaldo! Clauzele secrete prin care a câștigat 500 de milioane de dolari în SUA
Un cunoscut jurnalist și un om de afaceri influent din SUA face publice dovezile prin care David Beckham ar fi câștigat la LA Galaxy mai mult de 500 de milioane de dolari.
În ultima zi din 2022, Al-Nassr a anunțat oficial că l-a transferat pe Cristiano Ronaldo (37 ani), din postura de jucător liber de contract. Clubul din Arabia Saudită l-a convins pe deținătorul a 5 Baloane de Aur cu un salariul anual de 200 de milioane de euro pe sezon. Astfel, în aventura de doi ani și jumătate de la Al-Nassr, superstarul portughez ar urma să câștige 500 de milioane de euro.
David Beckham, autorul unor clauze incredibile la LA Galaxy
Contractul colosal din Arabia Saudită îl face pe Cristiano Ronaldo cel mai bine plătit atlet din istorie. Însă jurnalistul Joe Pompliano susține că David Beckham (47 ani) a fost mai câștigat când a semnat cu LA Galaxy. Potrivit acestuia, în cele 3 sezoane și jumătate bifate în SUA, pentru că un sezon a evoluat pentru AC Milan și 6 luni pentru PSG, ar fi fost recompensat cu mai mult de 500 de milioane de dolari.
David Beckham shocked the world when he left Real Madrid in 2007 to sign with the LA Galaxy of MLS.
He was just 31 years old and accepted a 70% pay cut.
But his contract included two unique clauses that eventually helped him earn more than $500 million.
Here's the story ???? pic.twitter.com/4iXmaWXjLs
— Joe Pompliano (@JoePompliano) January 4, 2023
Joe Pompliano precicează că David Beckham, atunci când a semnat cu LA Galaxy în vara lui 2007, și-a trecut în contract clauze prin care să beneficieze de procente din venitul clubului, inclusiv din vânzarea biletelor, alimentelor, băuturilor și a produselor înscripționate cu echipa din SUA. Astel, fostul căpitan al Angliei și-ar fi majorat venitul de la 6,5 milioane de dolari pe sezon la 50 de milioane de dolari. Mai mult, pe lângă cele 255 de milioane de dolari câștigați de-a lungul aventurii la LA Galaxy, jurnalistul american susține că David Beckham a mai beneficiat de o clauză secretă care i-ar fi dublat averea. Acesta punctează că superstarul nu a fost nevoit să plătească sute de milioane de dolari pentru Inter Miami, clubul pe care îl deține din 2018, pentru că l-a cumpărat cu doar 25 de milioane de dolari datorită unui amendament din contractul cu LA Galaxy care-i permitea acest lucru.
În prezent, franciza pe care David Beckham o conduce este evaluată la 585 de milioane de dolari, cu 2.240% mai mult decât cele 25 de milioane de dolari pe care fostul jucător al lui Manchester United și Real Madrid le-a investit. Toate acestea beneficii financiare datorându-se angajamentului pe care acesta l-a semnat cu LA Galaxy în vara lui 2007, când a plecat de pe Santiago Bernabeu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News