Conform celebrului jurnalist italian Fabrizio Romano, Alvaro Morata este pregătit să o părăsească pe AC Milan la doar șase luni după ce a semnat cu gruparea milaneză.

Alvaro Morata o părăsește pe AC Milan pentru Galatasaray

Se pare că atacantul în vârstă de 32 de ani a ajuns la un acord cu Galatasaray, iar, în ultimele ore, turcii au negociat transferul cu AC Milan. Se pare că totul a decurs foarte bine, iar transferul se va realiza cel mai probabil în următoarele ore.

Galatasaray este în negocieri avansate pentru a-l transfera pe Alvaro Morata de la AC Milan. Discuțiile sunt în desfășurare pentru a obține transferul. Toate părțile implicate sunt pregătite să parafeze actele în următoarele ore”, a scris jurnalistul pe X.com.

În acest sezon, Alvaro Morata a înscris șase goluri și a contribuit cu două pase decisive.

  • 13 milioane de euro este cota de piață a lui Alvaro Morata, potrivit Transfermarkt.