VIDEO Debut în forță pentru Argentina în calificările pentru Cupa Mondială. Execuția spectaculoasă cu care Lionel Messi a adus victoria
Campioana mondială en-titre a început cursa pentru calificarea la turneul final din 2026.
Argentina a debutat în grupa de calificări pentru Cupa Mondială, primul meci disputându-se pe teren propriu, în fața Ecuadorului.
Lionel Messi, din nou decisiv pentru Argentina
Starul sud-american a marcat singurul gol al partidei, în minutul 78, în urma unei lovituri libere perfect executată, la care portarul advers a fost simplu spectator.
În urma acestei reușite, Lionel Messi a devenit cel mai bun marcator din istoria preliminariilor din America de Sud, egalându-l pe Luis Suarez, cu 29 de goluri.
În următoarea partidă, naționala antrenată de Lionel Scaloni va juca în deplasare, cu Bolivia, pe 12 septembrie.
Una obra de arte ????️ #Messi ⚽️ para convertirse en máximo goleador de la historia de las Eliminatorias Sudamericanas e igualar a Luis Suárez con 29 goles en la competición. pic.twitter.com/FKZrLKgOG1
— Veronica Brunati (@verobrunati) September 8, 2023
Record după record pentru Lionel Messi
Cariera lui Lionel Messi este presărată cu recorduri. De la cele care păreau imposibil de bătut la cele care par imposibil de depășit, La Pulga face istorie de fiecare dată când pune piciorul pe teren. Preliminariile sud-americane în drumul spre Cupa Mondială din 2026 cu siguranță nu vor face excepție. În cazul în care nu se va retrage din naționala Albiceleste, Messi poate atinge 200 de partide pentru selecționata sud-americană.
În prezent, Lionel Messi este lider în clasamentul jucătorilor cu cele mai multe meciuri jucate cu Argentina, cu 175 . La mare distanță se află Javier Mascherano, cu 147, și chiar mai departe Javier Zanetti, cu 142. Singurul jucător activ care ar putea ajunge căpitanul este Angel Di María, cu 132, dar pentru asta ar fi nevoie ca Messi să nu mai joace deloc, lucru care este improbabil.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News