Oficialii echipei din Franța au luat deja o decizie importantă în privința duelului cu FCSB.
Potrivit informațiilor livrate de jurnaliștii francezi, Lyon nu se va antrena pe Arena Națională cu o zi înainte de confruntarea cu FSCB, deoarece acest lucru nu mai este obligatoriu.
Lyon nu va face antrenamentul oficial la București
"Olympique Lyon nu se va antrena la București miercurea viitoare. Întrucât antrenamentul pe terenul advers nu mai este o obligație, OL a ales să plece la București abia miercuri după-amiaza. Jucătorii se vor antrena în Decines și, prin urmare, nu vor efectua nicio recunoaștere pe teren.
Jucătorii OL și staff-ul lui Paulo Fonseca se vor îndrepta miercuri în România, cu douăzeci și patru de ore înainte de prima manșă a optimilor din Europa League. O obligație impusă de UEFA este susținerea unei conferință de presă înainte de meci care va avea loc pe Arena Națională, templul FCSB și al naționalei României.
Cu toate acestea, lyonezii nu vor pune piciorul pe terenul românesc pentru a se orienta înainte de întâlnirea de joi", au scris cei de la OL.com.
Nu va fi primul duel dintre cele două echipe. FCSB și Lyon s-au mai întâlnit în grupele UEFA Champions League din 2006-2007, respectiv 2008-2009. În patru întâlniri, francezii au reușit să câștige de trei ori, iar un meci s-a încheiat la egalitate.
Returul Olympique Lyon - FCSB este programat joi, 13 martie, de la ora 22:00. Învingătoarea din acest duel se va califica în sferturile de finală din Europa League și va înfrunta câștigătoarea din dubla Real Sociedad - Manchester United.