Dezastru pentru Gareth Southgate! Cine e omul care l-a lăsat fără milioane de lire sterline

Dezastru pentru Gareth Southgate! Cine e omul care l-a lăsat fără milioane de lire sterline Fotbal extern

Selecționerul Angliei a pierdut o sumă importantă de bani. 

Gareth Southgate se află printre persoanele escrocate de agentul Terry Byrne, alături Harry Kane, Jordan Henderson, Joe Cole, Michael Carrick, Russell Martin, Mark Noble și Glenn Hoddle, dar și de mai mulți sportivi și bucătari de renume mondial cu stele Michelin. 

Cumpărarea unei clădiri a adus insolvența firmei lui Byrne

Toți erau reprezentați de agenția de impresariat Round World Group (10Ten Talent, 10Ten Football, 10Ten Culinary) și mare parte din sumele câștigate de aceștia erau trimise mai întâi în conturile companiilor lui Byrne, de unde trebuiau să fie virate către clienți, după oprirea unui comision de administrare, sau reinvestite. 

  • Dezastru Pentru Gareth Southgate Cine E Impresarul Care L A Lasat Fara Milioane De Lire Sterline 4

Dar acesta a decis să folosească o parte din sume pentru achiziționarea unui sediu luxos în Londra, o clădire cu șase etaje în zona Oxford Circus, pe care a plătit 25 de milioane de lire sterline, fără acordul clienților săi, apoi fluxul de lichidități a fost stragulat și o parte a companiilor au ajuns în insolvență. Foarte experimentatul impresar a lucrat în trecut cu Pele și David Beckham, iar fotbaliștii îi cedau o parte din remunerații pentru a-i investi în afaceri profitabile.  

Southgate, reprezentat de Byrne în ultimii șapte ani

Southgate a semnat contractul cu firma lui Byrne, în 2016, înainte să fie numit antrenor al naționalei U21 a Angliei, apoi agentul a negociat cu succes mutarea la reprezentativa de seniori "Three Lions" și la trei runde de prelungire a înțelegerii cu FA.

Antrenorul ar fi încasat peste 20 de milioane de lire sterline în acest interval de timp. Deși nu s-a specificat suma pierdută, jurnaliștii cred că e vorba de cel puțin două milioane de lire sterline.

Relația dintre cei doi rămâne una de amiciție, conform presei britanice, dar fostul stoper de la Crystal Palce, Aston Villa și Middlesbrough ar fi anunțat deja că se va muta la o altă agenție de impresariat. Selecționerul Angliei și FA nu au comentat scandalul în care este implicat Byrne. 

Foto -  Getty Images  

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!