Dopaj sau nu!? Florin Răducioiu a dezvăluit ce conținea substanța roz pe care doctorul i-o injecta zilnic în vene
Florin Răducioiu a vorbit despre susțiciunile de dopaj din fotbalul italian (din anii '90) și în acest context a dezvăluit că în perioada în care era la Brescia făcea zilnic perfuzii cu o substanță roz.
Fostul internațional român l-a sunat miercuri pe doctorul pe care l-a avut la Brescia, pentru a afla de la acesta ce anume conțineau perfuziile pe care le făcea după antrenamente, la hotel.
Potrivit doctorului, nu ar fi fost vorba decât despre vitamina C, vitamina B și o altă substanță care ajuta la procesul de recuperare al mușchilor, iar culoarea roz ar fi venit de la vitamina B.
„Într-o primă fază nu mi-a răspuns, apoi am reușit să stau de vorbă cu el. Era șocat, aproape că i s-a blocat telefonul de la câți ziariști l-au căutat astăzi. De la Corrriere dello Sport, Gazzetta dello Sport și multe altele.
Mi-a zis că nu i s-a întâmplat să fie atât de apelat niciodată în viața lui. «Florin, efectiv mi-a luat foc telefonul» mi-a spus. Nu înțelegea de unde a pornit toată această nebunie, i-am spus ce am declarat și apoi și-a dat seama de ce devenise practic principala țintă a presei din Italia.
Răducioiu: „Mi-a zis că acele perfuzii nu conțineau nimic ilegal!”
Mi-a zis să stau liniștit că acele perfuzii nu conțineau nimic ilegal sau care să ne facă rău peste ani. Mi-a spus că erau lucruri normale pentru acei ani și că era vorba de 3 componente în acel cocktail care ni se administra în venă: vitamina C, vitamina B și o altă substanță care diminua procesul de oboseală al mușchilor.
Mi-a explicat și de la ce era acea culoare roz de care am declarat eu, de la vitamina B”, a spsu Florin Răducioiu, potrivit gsp.ro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News