VIDEO Dorit de Rapid, atacantul vedetă într-un sex tape a semnat cu o echipă de tradiție din Spania!
Sergi Enrich, un vârf spaniol în vârstă de 32 de ani, a jucat sezoane bune în La Liga, pentru Mallorca și Eibar.
Atacantul spaniol Sergi Enrich (32 de ani), dorit în această vară de Rapid București, a fost prezentat oficial astăzi de divizionara secundă iberică Real Oviedo.
Fotbalist cu opt sezoane în La Liga, două la Mallorca și șase la Eibar, Enrich a evoluat ultima dată la Ponferradina, în divizia secundă, pentru care a înscris de 6 ori în cele 31 de meciuri din campionat și unde a fost coechipier cu românul Alex Pașcanu.
Antrenorul Bolo și Enrich, aduși de Oviedo ”la pachet” de la Ponferradina
Enrich a fost adus la Oviedo de tehnicianul Jon Andoni Perez Alonso ”Bolo”, cel care l-a antrenat și sezonul trecut la Ponferradina.
”Anul trecut am reușit să iubesc din nou fotbalul grație lui Mister”, a recunoscut fotbalistul la prezentarea oficială.
Sergi Enrich a primit o condamnare de doi ani cu suspendare
În urmă cu șase ani, Sergi Enrich a fost protagonistul unui scandal care a apărut inclusiv la BBC.
Fotbalistul a trebuit să-și ceară scuze după ce un sex tape cu el, coechipierul Antonio Luna de la Eibar (ex-Sevilla, Aston Villa) și o femeie - care nu-și dăduse consimțământul să fie filmată - a ajuns viral pe internet.
Enrich și Luna au fost ulterior condamnați la doi ani de închisoare cu suspendare.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News