Dorit de Tottenham, Kompany a semnat cu o altă echipă

Dorit de Tottenham, Kompany a semnat cu o altă echipă Fotbal extern

Vincent Kompany (37 de ani) a obținut accederea în Premier League cu Burnley.

Vincent Kompany a readus-o pe Burnley în eșalonul de top al Angliei la un an după ce a retrogradat în Championship. Astfel, conducerea clubului i-a oferit un nou contract belgianului. 

Dorit de Tottenham, Kompany a semnat cu o altă echipă

Legenda lui Manchester City, Vincent Kompany, nu a stat pe gânduri și a semnat prelungirea cu Burnley. Fostul internațional belgian va fi antrenorul englezilor și pentru următorii cinci ani.

După ce și-a oferit semnătura, Kompany a vorbit despre situația în care se află și a remarcat faptul că nu simte niciun regret, pentru că a ales să continue la Burnley, după ce a câștigat eșalonul secund.

„Am simțit că e în regulă cu Burnley și Turf Moor încă de la început. Așa că a fost potrivit, faptul că am semnat cu ei pentru următorii cinci ani. Împreună cu fanii am făcut Turf Moor o fortăreață și vom continua să ne facem jobul bine și pe viitor. 

Să facem Burnley mai bună pas cu pas”, a precizat Vincent Kompany, citat de publicația britanică GOAL.

Cariera lui Vincent Kompany

Vincent Kompany s-a retras din cariera fotbalistică în 2020, după un sezon petrecut la RSC Anderlecht ca jucător-antrenor, 11 ani la Manchester City, doi ani la Hamburger SV și alte două stagiuni la RSC Anderlecht.

Ca antrenor, fostul internațional belgian a fost principal cu acte în regulă la Anderlecht pentru doi ani, timp în care a adunat 90 de partide și o medie de 1.70 puncte pe meci, conform statisticilor oferite de Transfermarkt.

La Burnley se află din iulie 2022 și a strâns deja 52 de jocuri în picioare pentru echipa din Championship, reușind să înregistreze o medie de 2.13 puncte pe partidă, conform sursei menționată anterior.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!