Echipa minune care oprește „dictatura” Red Bull după zece ani și merge direct în grupele Champions League!
În urmă cu cinci zile a câștigat și Cupa!
După zece ani, „dictatura” celor de la Red Bull Salzburg în Austria e la un pas de final. Cu două etape înainte de încheierea sezonului, Sturm Graz e ca și campioană. Clubul din Graz are patru puncte peste Salzburg și are nevoie de o victorie pentru a stopa „hegemonia” celor de la Red Bull.
Sturm Graz, la un pas de „event”: „Cel mai bun egal al sezonului!”
Sturm Graz trebuie să câștige fie cu LASK Linz, în deplasare, fie acasă, în ultima rundă, în fața celor de la Austria Klagenfurt. În weekend, Red Bull Salzburg a pierdut în deplasare cu Rapid Viena (0-2), în timp ce Sturm Graz a remizat cu Hartberg (1-1), într-un meci în care a jucat cu om în minus din minutul 9.
„Cel mai bun egal al sezonului”, a spus antrenorul Christian Ilzer (46 de ani), la finalul jocului cu Hartberg. Ilzer, aflat din 2020 pe banca lui Sturm, e aproape de „event”, după ce în urmă cu cinci zile a cucerit Cupa Austriei. Echipa din Graz a trecut în finală de Rapid Viena, scor 2-1.
„Nu contează ce va face Salzburg, noi ne vom câștiga ultimele două meciuri”, a anunțat, încrezător, fundașul Gregory Wüthrich. Dacă va lua titlul, Sturm nu doar că va opri supremația lui Salzburg, după fix un deceniu, dar va câștiga și al doilea event din istoria de 115 ani a clubului, după cel din 1999.
Sturm Graz merge direct în Champions League, dacă ia titlul în Austria
Sturm Graz va juca direct în grupele UEFA Champions League, dacă va câștiga titlul! O performanța incredibilă, în contextul în care gruparea din Graz nu investește sume mari în transferuri, spre deosebire de rivala Red Bull Salzburg.
În ultima perioadă de mercato, Sturm a plătit circa 5 milioane de euro pe transferuri și a încasat aproape 14 milioane din vânzări de jucători. Alexander Prass, mijlocaș de 22 de ani, este cel mai bine cotat jucător al clubului, evaluat la 8 milioane de euro de Transfermarkt.
Jon Gorenc Stanković, din Slovenia, și bosniacul Jusuf Gazibegović valorează fiecare câte 4 milioane de euro, conform aceluiași portal.
- 55,3 milioane de euro valorează lotul lui Sturm Graz.
- 225 de milioane de euro valorează lotul lui Red Bull Salzburg.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News