Echipa pe care pariază Mircea Lucescu: "Club bun, antrenor bun, aștept și stadionul promis"
"Il Luce" a lucrat la Brescia în perioada iulie 1991 - februarie 1996. A preluat clubul din Serie B, a reușit din primul sezon promovarea de pe locul 1, iar de-a lungul mandatului său a lucrat cu numeroși fotbaliști români, precum Gică Hagi, Florin Răducioiu, Ioan Ovidiu Sabău, Dorin Mateuț sau Dănuț Lupu.
Mircea Lucescu vorbește despre Brescia în presa din Italia
În prezent, Brescia se află din nou în Serie B, pentru al cincilea sezon consecutiv. Ultima oară a fost în elita fotbalului italian în stagiunea 2019/2020. Echipa este pregătită din noiembrie de italianul Rolando Maran (61 de ani), iar sezonul actual l-a început cu trei victorii și două înfrângeri.
Într-un interviu acordat în Italia, selecționerul României se declară încântat de ceea ce vede la actuala echipă a Bresciei, însă spune că așteaptă noul stadion, unul care i-ar fi fost promis în urmă cu mai bine de 30 de ani.
"Știu că Brescia merge bine și că echipa este bună. Antrenorul, Maran, la fel, este bun și el. O aștept pe Brescia în Serie A, dar nu este singurul pe care îl aștept.
Aștept noul stadion. Mi l-au promis în 1991, la primul meu sezon la Brescia. Câți ani au trecut de atunci? Încă aștept. Mereu îi întreb pe prietenii mei din Brescia despre asta", a spus Mircea Lucescu, într-un interviu pentru Bresciaoggi.
Brescia joacă pe Stadio Mario Rigamonti, arenă cu 19.500 de locuri inaugurată în 1959, care a suferit câteva lucrări de modernizare, în 2010 și, ultima oară, în 2019.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News