Tehnicianul român este foarte aproape de un nou angajament, iar destinația ar putea fi Arabia Saudită, acolo unde Al-Taawoun îi face o ofertă greu de refuzat.
Clubul saudit a încercat și în iarnă să-l aducă pe Iordănescu, însă atunci antrenorul a preferat să aștepte un moment mai potrivit pentru o nouă provocare. Acum, situația s-a schimbat, iar negocierile sunt într-un stadiu avansat. Potrivit surselor din Arabia Saudită, cele două părți au ajuns la un acord de principiu, iar semnătura lui Iordănescu pe contract este doar o chestiune de timp.
Contract de milioane pentru antrenorul român
Dacă mutarea se va concretiza, Iordănescu va semna un contract valabil pe doi ani, cu un salariu total de 5 milioane de dolari. Oferta vine într-un moment în care antrenorul mai are o opțiune pe masă, din Emiratele Arabe Unite, însă saudiții scriu că Al-Taawoun are prima șansă să-i obțină semnătura.
În prezent, Al-Taawoun se află pe locul 8 în campionatul saudit și este calificată în semifinalele Ligii Campionilor Asiei 2. Coincidența face ca echipa să dea piept chiar cu formația lui Cosmin Olăroiu, Al-Sharjah, într-o dublă manșă programată pentru 8 și 15 aprilie.
Rămâne de văzut dacă Edi Iordănescu va alege să revină în fotbal la conducerea echipei saudite sau dacă va opta pentru altă ofertă.