Atacantul uruguayan Edinson Cavani și-a prelungit contractul cu formația Boca Juniors până în decembrie 2026. La vârsta de 37 de ani, Cavani continuă să joace în primele ligi și va rămâne la legendara echipă argentiniană pentru încă trei ani, până aproape de vârsta de 40 de ani.
Edinson Cavani a semnat! Contract până în 2026 pentru "El Matador"
Cavani s-a alăturat echipei Boca Juniors în iulie 2023, venind după o carieră impresionantă în Europa, și a reușit deja să înscrie 20 de goluri în 43 de meciuri pentru club. Cariera sa este marcată de performanțe de top la cluburi mari precum Paris Saint-Germain (PSG), unde a petrecut șapte sezoane și a marcat nici mai mult nici mai puțin de 200 de goluri în 301 meciuri, devenind unul dintre cei mai prolifici jucători din istoria echipei pariziene.
În cariera sa, Cavani a mai jucat pentru Manchester United, Valencia, Napoli și Palermo, iar în prezent își continuă cariera cu Boca Juniors, echipă cu care are acum un contract valabil până la finalul anului 2026.
"Edi, Boca este casa ta!", a postat clubul pe rețelele sociale.