EXCLUSIV | Scene ireale in Ucraina! Lucescu a inceput sa urle la suporterii care-l injurau in timpul meciului
Lucescu e la un pas de titlu in Ucraina si s-a calificat in finala Cupei, dar tot n-are liniste cu ultrasii lui Dinamo!
Antrenorul roman de 75 de ani a trait momente incredibile pe banca la partida cu Volochysk, din semifinalele Cupei. Lucescu a fost jignit de mai multi fani aflati in spatele bancii si n-a rezistat. Le-a dat replica furios, in timp ce gesticula cu mainile. Toata banca lui Dinamo s-a implicat si le-a cerut fanilor sa termine scandalul.
Partida cu Volochysk, echipa de liga a 2-a, s-a jucat cu suporteri in tribune. Mai mult de 4 000 de oameni au fost la meci. Finala Cupei Ucrainei se joaca pe 12 mai.
Pentru Lucescu, episodul de miercuri e doar ultimul dintr-un lung sir de proteste caruia a trebuit sa-i faca fata dupa ce a semnat cu Dinamo. In ciuda parcursului excelent al echipei, ultrasii nu i-au uitat trecutul de la rivala Sahtior si nici razboaiele cu Dinamo din trecut.
Majoritatea ii e, insa, favorabila lui Lucescu! La cateva secunde dupa scandarile impotriva antrenorului roman, restul tribunei a inceput sa-i strige numele si sa-l aplaude.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News