Explicația lui Marius Șumudică după ce a fost surprins pupându-l pe președintele lui Al-Shabab, Khalid Al-Baltan
Marius Șumudică (51 ani) s-a despărțit de Al-Shabab după patru luni de contract și a semnat cu Al-Raed.
Antrenorul român a încheiat cu Al-Shabab pe locul 4 în prima ligă a Arabiei Saudite, după ce a remizat în ultima etapă cu Al-Ahli, 0-0, echipă care a retrogradat. Imediat după fluierul de final, Șumudică a mers să își ia „rămas bun” de la fanii luii Al-Shabab și a făcut un gest care nu a trecut neremarcat.
Tehnicianul a fost surprins pupându-l pe cap pe președintele clubului, Khalid Al-Baltan, iar gestul său a stârnit diferite reacții.
Explicația lui Marius Șumudică după ce a fost surprins pupându-l pe președintele lui Al-Shabab
Marius Șumudică a vorbit despre gestul făcut, explicând ce a vrut să transmită după ce l-a pupat pe Khalid Al-Baltan. Totodată, antrenorul și-a arătat recunoștința pentru fanii arabi, vorbind și despre viitoarea echipă, alături de care speră să obțină rezultate favorabile.
„Un astfel de gest, în Arabia Saudită este făcut în semn de mare preţuire faţă de cel din faţa ta. Îi arăţi că îl respecţi foarte mult şi îi recunoşti superioritatea. Deşi superioritatea nu cred că este cuvântul cel mai bine ales. Dar înţelegeţi ce vreau să spun. Poate înţelepciunea ...
Da, ei evită astfel de momente, cumva pentru a transmite că nu este nevoie de aşa ceva. De exemplu, în Turcia în semn de respect vrei să îi pupi mâna cuiva, dar respectivul îşi retrage mâna. Însă tu i-ai arătat prin intenţie că-l preţuieşti.
Mă rog, nu ştiu de ce s-a făcut un subiect din asta, însă aceasta este explicaţia gesturilor mele. M-am despărţit de Al-Shabab şi mă bucur în primul rând că fanii au fost mulţumiţi de echipă. De asemenea, sunt mulţumit că am semnat cu Al-Raed şi sper să avem rezultate bune împreună”, a declarat Marius Șumudică pentru digisport.ro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News