Federaţia spaniolă, reacție halucinantă în cazul lui Luis Rubiales. Ce spune despre acuzaţiile aduse președintelui RFEF
Federaţia spaniolă de fotbal (RFEF) a calificat drept "minciuni" acuzaţiile aduse preşedintelui său Luis Rubiales după ce acesta a sărutat-o pe gură pe jucătoarea Jenni Hermoso în timpul ceremoniei de premiere după finala Cupei Mondiale, federaţia anunţând acţiuni în justiţie pentru a-şi apăra conducătorul.
„RFEF şi preşedintele (Luis Rubiales) vor dovedi fiecare minciună publicată de oricine în numele jucătoarei sau, dacă este cazul, de către jucătoare însăşi”, a indicat organizaţia într-un comunicat în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce Jenni Hermoso a afirmat că a fost „victima unei agresiun”.
Federaţia a indicat că urmează să „iniţieze proceduri judiciare” pentru a apăra versiunea preşedintelui său, care a refuzat să demisioneze vineri şi care consideră că acest gest a fost „consimţit”.
Scandal în Spania, după ce Rubiales a sărutat o fotbalistă pe gură
Jenni Hermoso a declarat vineri seară că s-a simţit „vulnerabilă şi victima unei agresiuni„ când a fost sărutată de Luis Rubiales în timpul ceremoniei de premiere, după ce a susţinut că acest sărut „nu a fost consimţit”.
RFEF îşi însoţeşte comunicatul cu patru fotografii pentru a arăta că, potrivit ei, „picioarele preşedintelui sunt ridicate în mod evident de la sol prin acţiunea jucătoarei” care precedă sărutul.
De asemenea, RFEF le-a răspuns celor 23 de jucătoare ale naţionalei, care au anunţat vineri că refuză să joace la prima reprezentativă sub actuala conducere a federaţiei.
În comunicatul său, RFEF aminteşte că „participarea la naţională este o obligaţie pentru toate persoanele (membre ale federaţiei) dacă sunt convocate de ea”.
În ciuda tuturor aşteptărilor şi a presiunilor, preşedintele federaţiei spaniole a refuzat să demisioneze vineri în faţa adunării generale extraordinare a RFEF, reunită lângă Madrid.
În funcţie din 2018, fostul fundaş a contraatacat, spunând că sărutul a fost „reciproc” şi „consimţit” şi că a primit permisiunea să o facă, el acuzând totodată „falsul feminism”.
Această afacere, deja supranumită „#MeToo al fotbalului spaniol”, a stârnit o avalanşă de critici împotriva lui Luis Rubiales în lumea sportivă şi politică.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News