Fenerbahce, anchetata de UEFA pentru "meciuri trucate"! Vezi aici ce echipe mai sunt implicate
UEFA a anuntat ca investigheaza in detaliu sapte meciuri din preliminariile Ligii Europa si Ligii Campionilor in ancheta privind pariurile trucate
"De pe lista initiala de aproximativ 40 de meciuri din Europa considerate suspecte in ceea ce priveste rezultatele, UEFA investigheaza in prezent in detaliu sapte partide din competitiile europene intercluburi. Cele cinci cluburi implicate sunt KF Tirana (Albania), FC Dinaburg (Letonia), KS Vllaznia (Albania), NK IB Ljubljana (Slovenia) si Honved Budapesta (Ungaria)", se arata intr-un comunicat al UEFA.
Meciurile investigate de forul european sunt: Stabaek IF - KF Tirana (21 iulie 2009, turul doi preliminar al Ligii Campionolor), Bnei Yehuda Tel-Aviv FC - FC Dinaburg (16 iulie 2009, turul doi preliminar al Ligii Europa), FC Dinaburg - Bnei Yehuda Tel-Aviv FC (23 iulie 2009, turul doi preliminar al Ligii Europa), KS Vllaznia - SK Rapid Viena (23 iulie 2009, turul doi preliminar al Ligii Europa), SK Rapid Viena - KS Vllaznia (16 iulie 2009, turul doi preliminar al Ligii Europa), NK IB Ljubljana - FC Metalurg Donetk (6 august 2009, turul trei preliminar al Ligii Europa), Fenerbahce - Honved Budapesta (30 iulie 2009, turul trei preliminar al Ligii Europa).
UEFA a precizat ca, pe langa investigatiile legate de aceste partide, a deschis, miercuri, propria ancheta privind posibila implicare a trei arbitri si a unei alte persoane legate de UEFA in aranjarea meciurilor. "Contrar unor informatii din presa, nu exista suspiciuni sau vreo ancheta legata de un membru al staff-ului administrativ al UEFA. (...) UEFA vrea sa sublinieze ca a cooperat total cu politia germana si cu autoritatile in acest caz", se mentioneaza in comunicatul forului.
Oficialii UEFA au avut, miercuri, o intalnire de trei ore la Nyon cu reprezentantii federatiilor din Austria, Belgia, Bosnia, Croatia, Germania, Ungaria, Slovenia, Elvetia si Turcia. La finalul intalnirii, forul european si federatiile in cauza si-au afirmat determinarea in ceea ce priveste eradicarea "practicilor care ameninta fotbalul".
"1. UEFA si federatiile nationale se confrunta cu un caz de crima organizata care depaseste puterea investigativa a jurisdictiei sportive. Forurile sunt recunoscatoare autoritatilor de Stat pentru actiunea lor ferma, in interesul sportului; 2. UEFA si federatiile nationale vor contacta autoritatile competente din fiecare tara pentru a obtine accesul la informatiile relevante privind cluburile si persoanele din jurisdictia lor; 3. In numele celor noua federatii prezente, UEFA va solicita oficial acces total la intregul dosar al cazului, de la Parchetul din Bochum. Potrivit autoritatilor competente, aceasta procedura ar putea dura cateva saptamani; 4. Pana cand un astfel de dosar va fi disponibil, orice apare in presa referitor la acest caz de aranjare a meciurilor este pura speculatie. In actuala faza a procedurilor nu pot fi facute comentarii in ceea ce priveste persoanele sau cluburile mentionate in speculatii; 5. UEFA si cele noua federatii invita orice jucator sau oficial care doreste sa semnaleze incidente legate de orice fel de coruptie, frauda sau aranjare a meciurilor la autoritatea fotbalistica nationala sau la UEFA; 6. UEFA si federatiile nationale nu vor ezita sa ia masuri dure in limita responsabilitatilor lor, iar UEFA va asigura asistenta si va coordona situatia oricand va fi necesar; 7. UEFA si cele noua federatii sunt total determinate in ceea ce priveste eradicarea practicilor ce ameninta fotbalul", au precizat forul european si reprezentantii celor noua federatiilor nationale, dupa intalnirea de la Nyon.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News