Tânărul atacant a semnat primul său contract în Europa, alăturându-se formației portugheze Académica de Coimbra, unde va evolua pentru echipa U19.
Fiul "Împăratului" Adriano a semnat
După ce și-a început cariera la nivel de juniori în Brazilia, la Boavista și Grêmio, Adrianinho a evoluat din 2022 la Serrano, un club din Petrópolis. Clubul brazilian și-a luat rămas-bun de la tânărul atacant printr-un mesaj emoționant pe rețelele sociale.
"Astăzi, leul nostru, Adrianinho, se desparte de Serrano. Pornind către noi orizonturi, a semnat un contract cu Académica de Coimbra, din Portugalia. Îți dorim mult succes în această nouă etapă și să nu uiți niciodată clubul cel mai iubit din oraș", a scris formația braziliană.
Cine a fost „Împăratul” Adriano
Adriano Leite Ribeiro, cunoscut sub numele de Adriano, a fost unul dintre cei mai puternici atacanți ai generației sale. În perioada petrecută la Parma și Inter Milano, a impresionat prin forța fizică, șutul devastator și capacitatea de a decide meciurile de unul singur. Poreclit L'Imperatore („Împăratul”), brazilianul a fost unul dintre cei mai de temut atacanți din Serie A în prima parte a anilor 2000.
În tricoul naționalei Braziliei, Adriano a strălucit la Copa América 2004, unde a fost golgheterul turneului și a condus selecționata Seleção către trofeu. De asemenea, a fost un pion important la Cupa Confederațiilor din 2005 și a făcut parte din celebrul „cvartet magic” al Braziliei la Mondialul din 2006, alături de Ronaldo, Ronaldinho și Kaká.
Totuși, cariera sa a fost afectată de problemele personale și de moartea prematură a tatălui său, ceea ce a dus la un declin rapid al formei sportive. După revenirea în Brazilia, a reușit să câștige titluri cu Flamengo și Corinthians, dar nu și-a mai recăpătat nivelul de odinioară. S-a retras în 2016, lăsând în urmă amintirea unui talent uriaș.