Fiul unei legende a lui Manchester United a semnat primul contract de profesionist în Serbia! 

Fiul unei legende a lui Manchester United a semnat primul contract de profesionist în Serbia!  Fotbal extern

Acesta va fi legitimat la Zeljeznicar Pancevo. 

Luka Vidic (17 ani), fiul cel mare al lui Nemaja Vidic (42 de ani), care a câștigat 15 trofee cu Manchester United, printre care Champions League și cinci titluri de campion în Premier League, a semnat primul contract de fotbalist profesionist.

Acesta vine de la juniorii lui Vozdovac

Tânărul va juca la Zeljeznicar Pancevo, echipă din prima divizie din Serbia, după ce în sezonul precedent a bifat 31 de meciuri și 1 gol pentru formația U19 a celor de la FK Vozdovac, club din liga secundă. Acesta joacă pe postul de mijlocaș central sau închizător și este cotat la 50.000 de euro. 

  • Fiul Unei Legende A Lui Manchester United A Semnat Primul Contract De Profesionist In Serbia

Nemanja Vicic s-a retras din activitate în 2016, când și-a terminat contractul cu Inter Milano, ulterior fiind analist sportiv și jucător de golf. El a fost candidat la alegerile pentru președinția Federației Sârbe de Fotbal, câștigate de legendarul fotbalist sârb Dragan Dzajic. Mai are doi fii, Stefan și Petar. 

Zeljeznicar Pancevo, o ascensiune fulminantă în ultimul deceniu

Zeljeznicar Pancevo este un club aflat în regiunea Vojvodina, aflat la doar 85 de kilometri de Timișoara. Fondat în 1947, "Dizelka" a reușit o ascensiune din Liga a 4-a până în divizia întâi, în decurs de doar 10 ani. Echipa joacă pe un stadion de doar 2.300 de locuri (SC Mladost), este antrenată de Marko Savic și cei mai cunoscuți fotbaliști din lot sunt Lazar Romanic, Nemanja Milunovic, El Fardou Ben, Sekou Sanogo și Boris Sekulic. Echipa a terminat anul trecut pe locul 14 în SuperLiga, iar cum se află pe poziția a cincea, cu 13 puncte acumulate după 7 etape disputate.

Foto - Getty Images

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!