Florentino Perez a răspuns tranșant când a fost întrebat de Mbappe: „Nu mă plictisește, dar nici măcar nu mai citesc despre el!”
Real Madrid a dat câștigătorul Balonului de Aur în acest sezon, după ce Karim Benzema (34 ani) a câștigat cel mai râvnit trofeu individual.
Campioana Spaniei a avut doi câștigători în cadrul galei, pe Karim Benzema, dar și pe Thibaut Courtois, care a primit Trofeul Yashin, pentru cel mai bun portar, deși goalkeeper-ul belgian nu a fost foarte încântat de situație, în contextul în care s-a clasat pe poziția șapte la Balonul de Aur.
La gala ce s-a desfășurat în Theatre du Chatelet a fost prezent și Kylian Mbappe, care s-a clasat pe locul șase, în spatele lui Mohamed Salah. Atacantul francez a fost dorit de Real Madrid în această vară și a fost dat ca și transferat în Spania, însă a ales să își prelungească înțelegerea cu PSG.
Florentino Perez, tranșant în legătură cu Kylian Mbappe
Karim Benzema a fost însoțit și de președintele Florentino Perez în Franța, iar la final a vorbit despre jucătorul său și trofeul câștigat, dar și despre Kylian Mbappe, despre care a fost întrebat.
„În final are și meritul său Benzema, drept cel mai bun jucător din lume. Merita de câțiva ani pentru că este cel mai bun din ultimii trei sau patru ani. E un nouă, combinație între Ronaldo și Zidane, face două treburi deodată. E un star. Mișcă atacul așa cum o făcea Zidane și înscrie așa cum o făcea Ronaldo Nazario.
(n.r. Vă plictisește subiectul Mbappe?) Nu că mă plictisește, dar nici măcar nu mai citesc despre el. Am vorbit asta o bună perioadă din vară, nu mai are sens acum. Acum jucătorii progresează spectaculos în atac. Rodrygo și Vinicius sunt două staruri.
Da, îi văd drept Baloane de Aur, trebuie să vedem cum evoluează. Real Madrid se uită doar la jucătorii pe care îi are și nu ne merge prost. Camavinga, Valverde, Militao, Tchouameni..tineri cu viitor promițător”, a spus Florentino Perez conform as.com.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News