Florin Manea a lămurit situația! De ce nu joacă Radu Drăgușin titular în meciul Manchester United – Tottenham
Tottenham l-a transferat pe Radu Drăgușin în urmă cu doar căteva zile, pentru suma de 30.000.000 de euro, însă antrenorul l-a lăsat pe banca de rezerve la meciul cu Manchester United.
Deși susține că Drăgușin era pregătit să înceapă titular încă de la acest meci, Florin Manea a punctat faptul că jucătorul a fost lăsat pe banca de rezerve, deoarece Ange Postecoglou a considerat că mai are nevoie de câteva zile pentru a se adapta la noua echipă.
În plus, Manea a reamintit că Drăgușin a semnat un contract valabil pentru șase sezoane și nu se grăbește să preia postul de titular în defensiva lui Tottenham.
„Poate intra să joace. Este foarte bine. Am vorbit cu el. Este fericit. Se pregătește. Era normal într-un fel să nu fie titular astăzi. E venit de o zi – două.
Și-au revenit subit ăia doi (n.r. - Cristian Romero și Micky van de Ven). Are contract pe șase ani (n.r. - Radu Drăgușin). Nu ne grăbește nimeni”, a spus Florin Manea, potrivit iAMSport.
Drăgușin, noul fundaș al lui Tottenham
Fundaşul internaţional român Radu Drăguşin a semnat un contract valabil până în 2030 cu Tottenham Hotspur, în urmă cu două zile, urmând să poarte tricoul cu numărul 6.
„Născut în capitala României, Bucureşti, fundaşul central şi-a petrecut primii ani ai carierei la echipele locale Sportul Studenţesc şi Regal Sport Bucureşti, înainte de a se muta în Italia, în 2018, pentru a se alătura clubului Juventus. Ajuns la Bătrâna Doamnă la vârsta de 16 ani, Radu a progresat rapid la echipele de juniori ale torinezilor, ajungând la echipa Under-23, care evoluează în Serie C, la vârsta de 17 ani, înainte de a-şi face debutul profesionist şi european la 18 ani, în decembrie 2020, evoluând din postura de rezervă în victoria cu 3-0 a lui Juve în faza grupelor UEFA Champions League împotriva formaţiei Dinamo Kiev”, l-au descris englezii.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News