Fostul jucător al lui Dinamo și căpitan al lui ȚSKA Sofia și-a anunțat retragerea din activitate
În prezent este antrenor-jucător la o echipă din ligile inferioare din Bulgaria.
Boris Galchev (38 de ani), mijlocașul defensiv bulgar care a evoluat în urmă cu aproape un deceniu la Dinamo, și-a anunțat retragerea din activitate la sfârșitul actualului sezon.
Galchev, fotbalist cu o singură selecție la naționala Bulgariei care a fost și căpitan la ȚSKA Sofia, evoluează în prezent la FC Bansko.
El este antrenor-jucător la echipa din liga a treia, care se află la mijlocul clasamentului dar a avut o serie remarcabilă de nouă meciuri consecutive fără înfrângere la sfârșitul anului trecut.
Galchev: ”Mi-a sosit timpul, deja sunt antrenor”
”În proporție de 90% am decis să mă opresc din cariera de jucător la vară. Mi-a sosit timpul, deja sunt antrenor, am simțit că este momentul să spun stop”, a declarat Galchev pentru KotaSport.
La Dinamo, bulgarul a ajuns în iulie 2012. Deși semnase un contract pe două sezoane cu posibilitatea de prelungire pe încă unul, Galchev a plecat în ianuarie 2013, după doar șapte meciuri jucate în toate competițiile pentru echipa din ”Ștefan cel Mare”.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News