Fostul selecționer al Italiei: ”Arabia Saudită? O tristețe... Fotbalul adevărat se joacă în Europa și America de Sud!”
Transferurile uluitoare realizate de echipele saudite nu impresionează pe toată lumea.
Gian Piero Ventura (75 de ani), fost selecționer al Italiei între 2016 și 2017 și antrenor la Napoli sau Torino, printre altele, și-a spus opinia fermă despre transferurile recente făcute de cluburile de fotbal saudite.
”Arabia Saudită? O tristețe, îmi amintește atât de mult de MLS... Am trăit epoca în care Chinaglia și Pelé au vrut să schimbe istoria fotbalului și au eșuat.
Benzema, Brozovic și Milinkovic mai au încă multe de dat, iar aceste plecări reprezintă o perioadă tristă în fotbal”, a spus Ventura pentru Tuttomercatoweb.
Gian Piero Ventura: ”Nu cred că poate schimba istoria fotbalului”
”Nu cred că poate schimba istoria fotbalului. Liga din Arabia Saudită nu are o istorie în spate, construirea ei nu este ușoară.
Fotbalul adevărat este în Europa și în America de Sud. Nu poate fi în Arabia”, a mai declarat fostul selecționer al Italiei.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News