Partida dintre echipele Nacional Madeira şi FC Porto, din etapa a 17-a din Liga Portugal, a fost întreruptă vineri seara şi reprogramată.
Cauza a constituit-o ceaţa densă care a redus foarte mult vizibilitatea pe stadion.
Partida a fost întreruptă de două ori de către arbitrul Tiago Martins, scrie news.ro, înainte ca acesta să ia decizia de a pune capăt întâlnirii şi să trimită jucătorii la vestiare.
Ceaţa foarte densă şi care a făcut dificilă vizibilitatea pe teren a fost cauza întreruperii meciului, în minutul 14 al acestuia, la scorul de 0-0.
Întâlnirea Nacional Madeira – FC Porto se va relua pe 15 ianuarie.