Fotbalist ucrainean din Spania: ”Vreau să merg la război, nu e vina Rusiei, e vina lui Putin!”
Vasyl Kravets este legitimat la Sporting Gijon, în liga a doua spaniolă, și a vorbit pentru Radio Marca.
Fotbalistul ucrainean Vasyl Kravets (24 de ani), legitimat la Sporting Gijon, a declarat că vrea să lupte pentru ţara sa, el precizând că preşedintele rus Vladimir Putin este vinovat pentru ce se întâmplă.
“Sunt omorâţi oameni, civili, în spitale... este numai vina lui Putin, nu vreau să spun că este vina Rusiei, ci a lui Putin. Suntem o ţară care vrea să trăiască în pace. Nu vrem să atacăm pe nimeni, vrem să fie linişte.
Spun adevărul: vreau să merg la război şi să îmi ajut compatrioţii. Dar nu pot ajuta pentru că nu ştiu să folosesc o armă, nu ştiu cum să mă mişc, cum să încarc o armă.
Kravets: ”Dacă ţara mea are nevoie de toţi ca să ne apărăm, merg”
Însă adevărul este că vreau să ajut. Dacă aş putea, aş merge pe front să îmi apăr ţara”, a spus Kravets la Radio Marca, citat de News.ro.
Întrebat dacă el chiar ar pleca în Ucraina ca să lupte, el a răspuns: “Aproape toate aeroporturile noastre sunt blocate. Dacă ţara mea are nevoie de toţi ca să ne apărăm, merg. Vorbesc cu Sporting şi merg”, a mai precizat sursa citată.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News