OFICIAL Fotbalistul campion în Franța cu PSG care a plecat de la Universitatea Craiova a semnat cu o echipă importantă din Europa

Fotbalistul campion în Franța cu PSG care a plecat de la Universitatea Craiova a semnat cu o echipă importantă din Europa Fotbal extern

Antoine Conte a fost legitimat la clubul din Bănie un singur sezon, în care a fost folosit foarte puțin din cauza unei accidentări de lungă durată.

După un sezon nereușit la Universitatea Craiova, fundașul dreapta Antoine Conte (28 de ani) și-a reziliat contractul cu echipa din Bănie și a semnat zilele trecute cu Hapoel Tel Aviv, echipă obișnuită după 2000 cu grupele Champions League și cu fazele superioare din Europa League.

Conte, care a jucat la toate naționalele de juniori și de tineret ale Franței începând cu categoria de vârstă Under 17 și terminând cu Under 21, a optat în acest an să evolueze pentru Guineea.

Titlul în Ligue 1 cu PSG și Supercupa României cu Universitatea Craiova pentru Antoine Conte

El are în palmares inclusiv un titlu în Ligue 1 cu Paris Saint-Germain, în urmă cu un deceniu, iar la Craiova, unde a jucat în ultimul campionat doar 10 partide (3 ca titular) din cauza unei accidentări de lungă durată, a câștigat Supercupa, fiind titular în victoria cu CFR Cluj, 4-2 după loviturile de departajare.

Conte a semnat pe un sezon cu Hapoel Tel Aviv, a anunțat clubul din Israel.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!