18 apariții a bifat atunci pe banca tehnică a clubului patronat de Adrian Mititelu, timp în care a înregistrat și o medie de 1,33 puncte pe meci, conform statisticilor oferite de site-ul de specialitate Transfermarkt.
Giovanni Costantino, ex-FCU Craiova, a semnat cu o echipă din Moldova: ”Sunt foarte fericit!”
După aproape un an de pauză, Costantino a revenit în fotbal și a va antrena în Republica Moldova. Italianul este noul principal de la FC Petrocub.
”Sunt foarte fercit că sunt noul antrenor de la FC Petrocub. E un club care a avut rezultatele excelente în ultimii ani. A fost campioana Moldovei și a jucat în faza ligii din Conference League.
Abia aștept să fac parte din familie”, a scris Giovanni Costantino pe rețelele sociale.
Recent, Costantino a dezvăluit că a negociat și cu un club din Rusia și că ar vrea să se întoarcă în România, pentru că s-a simțit bine la noi în țară în perioada FCU Craiova. Italianul a ales însă Republica Moldova.
”Am avut câteva interviuri în ultimele zile, am avut o ofertă din țările baltice, dar am refuzat-o din motive pe care nu le voi spune. Vreau să mă întorc în România pentru că m-am simțit bine. Depinde de proiectul tehnic, de buget, de mai multe aspecte. Nu vreau să muncesc doar ca s-o fac, nu-mi place.
Am uitat să spun, dar am fost în negocieri cu un club din Rusia, din prima divizie. Am mai vorbit cu un club din Turcia, dar nu am primit oferta”, a spus Costantino, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Sport.ro.