Guardiola pleacă de la City și e pe lista unei naționale. Obiectiv: Cupa Mondială
Pep Guardiola (53 de ani) se află la Manchester City din iulie 2016 și mai are contract doar până la finele stagiunii 2024/25.
Spre finalul lunii mai, Daily Mail a anunțat faptul că Pep Guardiola ”urmează să părăsească Manchester City la finalul stagiunii următoare”, referindu-se la momentul în care spaniolului îi expiră înțelegerea contractuală cu echipa de pe ”Etihad”.
Guardiola pleacă de la City și e pe lista unei naționale. Obiectiv: Cupa Mondială
Publicația Mirror a semnalat faptul că Pep Guardiola e o țintă pentru naționala Angliei, care s-a despărțit recent de serviciile lui Gareth Southgate, în urma eșecului din finala EURO 2024 cu Spania (1-2).
Un obiectiv fezabil pentru Pep Guardiola pe banca ”Celor Trei Lei” ar fi, în mod evident, Cupa Mondială din 2026. Englezii au câștigat o singură dată Mondialul, în 1966.
Pep Guardiola a mai antrenat de-a lungul carierei sale la Bayern Munchen (2013 - 2016) și FC Barcelona (2008-2012), unde a câștigat două trofee UEFA Champions League.
Gareth Southgate a demisionat de la naționala Angliei după eșecul din finala EURO 2024
Gareth Southgate antrena naționala Angliei din septembrie 2016, iar la ultimele două ediții de Campionat European a dus echipa până în ultimul act. Ambele finale au fost pierdute: la loviturile de departajare contra Italiei, în 2021, și în 90 de minute împotriva Spaniei (1-2), în 2024.
102 meciuri a strâns Southgate pe banca naționalei Angliei. A înregistrat 64 de victorii, 20 de remize și 18 înfrângeri
"Sunt un englez mândru, a fost onoarea vieții mele să joc pentru Anglia și să fiu selecționerul Angliei. A însemnat totul pentru mine și am dat absolut tot. Acum este timpul pentru schimbare, pentru un nou capitol", a spus tehnicianul, citat de BBC.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News