Hansi Flick, răspuns dur când a fost întrebat despre situația căpitanului: ”Nu este jucătorul Barcelonei!”

Hansi Flick, răspuns dur când a fost întrebat despre situația căpitanului: ”Nu este jucătorul Barcelonei!” Fotbal extern

Hansi Flick a fost prezentat oficial ca noul antrenor al Barcelonei în cadrul unei conferințe de presă.

Sergi Roberto a fost căpitanul Barcelonei sezonul trecut, însă situația fotbalistului este incertă. Contractul său a expirat la finalul lunii iunie, iar conducerea clubului l-a asigurat că îi va oferi un nou contract. Acest lucru s-a întâmplat în timp ce antrenorul echipei era Xavi Hernandez.

Hansi Flick: ”Sergi Roberto nu este jucătorul Barcelonei!”

La finalul stagiunii, tehnicianul catalan a plecat de la echipă, iar Barcelona l-a adus pe banca tehnică pe germanul Hansi Flick. Și la acel moment, conducerea catalanilor i-a promis lui Sergi Roberto că îi va oferi un nou contract.

Șefii Barcelonei s-au ținut de cuvânt, dar noul contract prevedea un salariu micșorat, lucru ce nu a fost pe placul lui Sergi Roberto, care a decis să spună ”pas”. Totuși, Sergi Roberto le-a oferit un ultimatum catalanilor, 10 august, dată la care sunt nevoiți să se decidă dacă îi vor oferi fotbalistului contractul cerut.

Întrebat despre situația lui Sergi Roberto, Hansi Flick a oferit un răspuns clar: ”Sergi Roberto nu este jucătorul Barcelonei”, a spus scurt Hansi Flick la conferința de presă.

  • 2,5 milioane de euro este cota de piață a lui Sergi Roberto, potrivit Transfermarkt.

Între timp, Sergi Roberto s-a decis să nu aștepte răspunsul Barcelonei și ar fi început să își caute o nouă echipă, iar Premier League ar fi campionatul dorit de fotbalist.

Sergi Roberto a început fotbalul la Gimnastic de Tarragona, iar în 2006 a făcut pasul la echipele de juniori ale Barcelonei. La echipa mare, mijlocașul a făcut pasul în 2013.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!