"Rangers își îndreaptă atenția spre Dor Turgeman, atacantul celor de la Maccabi Tel Aviv, după ce acesta a impresionat în tricoul naționalei Israelului", notează cei de la Rangersreview.

Potrivit sursei de mai sus, scouterii clubului scoțian au fost prezenți la meciul amical dintre Israel și Norvegia, unde Turgeman și-a trecut numele pe lista marcatorilor. Deși echipa sa a pierdut cu 4-2, atacantul de 21 de ani a reușit să se remarce înscriind primul său gol la echipa națională și bifând astfel o nouă bornă importantă în carieră.

 Dor Turgeman, dorit de Rangers

Rangers nu este singurul club interesat de jucător, Burnley fiind, de asemenea, cu ochii pe el de câteva luni. Tânărul atacant a fost crescut la academia lui Maccabi Tel Aviv și traversează un sezon excelent, reușind să marcheze 17 goluri în 35 de meciuri.

Chiar dacă numele viitorului antrenor al lui Rangers rămâne încă incert, cu Barry Ferguson aflat temporar la conducerea echipei, clubul își continuă strategia de transferuri pentru vară, iar Turgeman pare a fi unul dintre jucătorii care au atras atenția oficialilor de pe Ibrox.